Un nou început

Generaţia noastră de profesori am fost supuşi în ultimii 20 de ani la diverse reforme, fiecare mai ambiţioasă sau mai liniştită. Mulţi dintre noi nu mai au energie, sunt sătui de atâtea schimbări, aşa că se arată reticienţi faţă de acest “al nu ştiu câtelea” nou început. Mai ales că acest nou început este poate cel mai ciudat dintre toate, mergând vizibil în contrasens faţă de majoritatea demersurilor cu care ne-am obişnuit în toţi aceşti ani.

Pentru cei care nu au înţeles încă, această nouă programă are un profund caracter reparatoriu faţă de agresiunile reformei din 1980 la adresa predării matematicii gimnaziale. Ca să înţelegem acest aspect trebuie să ne uităm un pic în urmă şi să cugetăm la ce s-a întâmplat atunci.

Înainte de acea reformă predarea matematicii în gimnaziu prezenta o abordare profund intuitivă a materiei, în care rigurozitatea teoretică apărea moderat şi cu respect faţă de mintea matematică în formare a elevilor. Odată cu noile manuale introduse din 1981 s-a impus în şcoli o predare mult mai riguros teoretică, de inspiraţie academică. Ordonarea lecţiilor – de pildă la geometria din clasa a VI-a – a fost supusă cerinţelor teoretice de origine universitară; lecţiile au fost coborâte în clase mai mici şi au fost încărcate cu aspecte specifice matematicii de olimpiadă. Iniţial, majoritatea profesorilor s-au opus, unii mai pe faţă, alţii mai pe ascuns, predând în continuare, ani buni, aşa cum ştiau dinainte, cu respect faţă de elevi. Anii ’80 au reprezentat o perioadă neagră pentru arta predării matematicii, ani în care prin inspecţiile la clasă a fost vânată nesupunerea de stil vechi şi încet dar sigur a fost eradicată rezistenţa profesorilor la noile metode de tip prelegere universitară. Astfel, la schimbările din 1990 majoritatea profesorilor fuseseră “traşi pe calapod” conform noilor principii. Treaba mergea strună, toţi erau preocupaţi de rigurozitate şi de rezultate la olimpiade. Ce mai, deşi Ceauşescu fusese lichidat, visul său despre noua formă a învăţământului era implementat şi nu mai avea opoziţie.

Lucrurile chiar au mai crescut pe această linie şi prin reforma din 1997 în care s-au introdus manualele alternative. De abia după 2000 societatea a prins glas şi a început să strige tot mai tare că “ce-i prea mult îi prea mult”. Aceste glasuri de revoltă au crescut tot mai puternice şi datorită faptului că pe copii se vede tot mai mult incapacitatea de a învăţa matematica, datorată distrugerii atenţiei prin folosirea tot mai excesivă şi mai timpurie a ecranului în toate formele sale (în ordinea apariţiei: televizorul, jocurile de calculator, internetul şi smartphone-urile). Tot mai puţini copii reuşesc “să ducă” nivelul înalt al predării şi al problemelor din această predare mult prea agresivă.

Buuun! Şi ce se întâmplă acum, când nu se mai poate sta în această formă veche (de 35 de ani) şi în sfârşit vine cineva şi propune o reformă de adaptare la nevoile şi la realităţile elevilor? Exact ceea ce era de aşteptat: unii profesori se opun, pentru că nu înţeleg despre ce-i vorba, nu doresc să iasă din “zona de confort”, din forma de gândire şi de predare cu care sunt obişnuiţi. Cum să predai din clasa a V-a fără mulţimi, fără ecuaţii, fără m-ul de la măsura unghiului, etc.? Este absolut normal ca dascălii să comenteze pe faţă sau pe la colţuri. La fel ca la începutul anilor ’80, este de aşteptat ca profesorii să refuze schimbarea. Este mai uşor aşa. Decât să te chinui să înţelegi la ce folosesc problemele “acelea stupide” cu diferitele lor metode aritmetice, mai bine le pui pur şi simplu în ecuaţie.

După acest exil ideologic de peste 35 de ani, predarea intuitivă, prin care au învăţat matematica gimnazială toţi cei de peste 50 de ani, nu este primită înapoi cu gânduri bune. Dimpotrivă, fiind neînţeleasă, este respinsă în prima instantă, uneori chiar brutal, zeflemist şi cu sarcasm. Aceasta este realitatea: deşi vrem schimbare, mulţi nu suntem încă dispuşi să părăsim “zona noastră de confort” a felului în care ne-am obişnuit să predăm matematica.

P.S. Pe când “mă perpeleam” cum să scriu mai delicat cele de mai sus, a avut loc emisiunea Avocatul diavolului la Europa FM, cu domnii Vlad Petreanu şi Cristian Tudor Popescu, de vineri, 6 Oct. 2017, în care un ascultător intrat în direct, Cătălin, „a pus punctul pe i” descriind magistral situaţia: Profesorii români sunt extraordinar de mulţumiţi de ei; (…) dar nu poţi să progresezi, nu poţi să-ţi îmbunătăţeşti activitatea dacă ai imresia că tu eşti fantastic!

Într-adevăr, dacă nu eşti în stare să te pui zilnic sub semnul întrebării, pe tine ca profesor, cu toată activitatea ta, cu felul cum predai şi cum se petrec orele tale, atunci sigur nu ai şanse prea mari de a găsi căi mai bune de a preda. Dacă tu te crezi „atât de bun”, atunci, întotdeauna vor fi alţii de vină pentru nemulţumirile ce le resimţi în activitatea zilnică; întotdeauna alţii, dar nici măcar o dată tu însuţi. Autosuficienţa reprezintă prima piedică în progresul unei persoane.

CTG, la începutul anului şcolar 2017-2018

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Solve : *
7 + 14 =