Un exemplu particular despre disfuncţionalitatea Săptamânii “Şcoala Altfel”
Dacă stăm bine şi ne gândim, doar practica agricolă de pe vremea “mult prea regretatului” Tătuc depăşea ca proporţii distructive felul în care Săptămâna “Şcoala Altfel” perturbă procesul educativ din şcoala românească (desigur că la fel şi mai tânăra Săptămâna “verde”). Şi unele şi altele, adică atât practica agricolă de pe vremea lui Ceauşescu, cât şi minunatele săptămâni “Şcoala pe dos”, au pornit de la idei bune în sine, dar au ajuns până la urmă la nivelul de ruşine naţională în domeniul educaţiei.
Eu nu îmi propun aici să fac o analiză a felului în care aceste săptămâni “Şcoala alandala” dăunează procesului educativ şi care vor fi urmările anti-educative ale acestora peste ani; o astfel de analiză oricum o fac cei mai mulţi, fiecare în felul său. Eu mi-am propus să vă aduc aici un exemplu ce depăşeşte ca stupizenie orice aţi mai auzit. Concret, doresc să vă atrag atenţia asupra situaţiei obligativităţii birocratice de organizare a Săptămânilor “Şcoala Altfel” în şcolile alternative, pe care toată lumea oricum le descrie pe scurt drept nişte “Şcoli altfel”.
Eu predau din 1996 în Şcoala Waldorf din Cluj, transformată din 2000 în Liceul Waldorf şi sper că e clar pentru oricine că mă străduiesc constant să înţeleg această pedagogie, făcând chiar şi pasul la nivelul următor, adică strădania constantă de diseminare a elementelor găsite ce s-ar potrivi colegilor din alte şcoli (şi doar timpul personal limitat mă împiedică să ofer şi mai mult din tot ce am). Mi-am permis să fac asta mai ales datorită faptului că destul de repede am înţeles că există foarte puţine elemente de matematică cu adevărat specifice sistemului Waldorf, dar există în schimb foarte multe elemente de matematică sănătoasă, care sunt clar altfel decât matematica oficială.
Am găsit astfel de elemente, pe care le consider sănătoase, atât în Waldorf, dar şi în afara acestui sistem. Iar aceste elemente de matematică sănătoasă, care sunt altfel faţă de cele practicate oficial, acestea merită aduse la clasă. Este de datoria mea să le aduc la clasă, dar nu oricum, ci în modul şi în momentul cel mai sănătos posibil. Dacă eu găsesc un item de matematică sănătos, este de datoria mea să identific forma şi momentul cele mai potrivite pentru a le aduce în faţa elevilor. Îmi doresc să stabilesc forma şi momentul pentru a obţine un impact educativ maxim, iar apoi neapărat trebuie să o şi fac. Şi desigur, după ce am pus-o în practică este normal să-mi fac şi autoanaliza, să văd dacă nu puteam să o fac mai bine, să văd “la cald” cum ar trebui să o fac data viitoare.
Iar aici apare din punctul meu de vedere o mare problemă, aici intru eu în conflict cu ideea de Săptămână “Altfel”, care mă obligă să fac în această săptămână lucrurile altfel. Altfel de cum? Altfel de ceea ce eu oricum fac altfel faţă de cum se face de obicei, în alte şcoli şi de către majoritatea celorlalţi colegi? Când a apărut Săptămâna “Şcoala Altfel” la noi în şcoală a apărut “dilema”: şi noi cum ar trebui să facem, noi care oricum avem ca scop să practicăm un altfel de pedagogie? Oare ar trebui în această săptămână “pe dos” să facem ceea ce ceilalţi fac în mod normal? Nu vreau aici să descriu situaţia şcolii noastre în ansamblu, felul în care aceste săptămâni speciale interferează cu strădania tuturor din şcoală de a oferii elevilor constant o pedagogie cât mai atractivă şi mai sănătoasă. Aş rămâne doar la situaţiile cu care mă confrunt eu în predarea matematicii.
Eseul de faţă, ce se prezintă ca o adevărată descărcare de nervi, a apărut în urma faptului că iar – a nu-ştiu-câta oară – sunt nevoit să fac din timp un plan pentru o săptămână de haos, în care mulţi colegi pleacă cu diferite clase cine ştie pe unde, în care copiii şi unii părinţi au aşteptări de a “face altceva”, înţelegând foarte mulţi prin asta de fapt că să nu se facă ore, să nu se facă şcoală, oricum să nu se stea în bănci, de fapt să nu se înveţe! Şi la noi în şcoală sunt astfel de colegi, care aşa văd de fapt viaţa şcolară. Aceştia nu înţeleg din afară presiunea constantă asupra profesorului care are de pregătit un examen. Dar nici asta nu mă deranjează de fapt foarte tare.
Ce mă deranjează pe mine este faptul că eu personal nu pot deconta ca elemente de “Şcoală Altfel” toate acele lecţii pe care le fac oricum şi pe care le parcurg în mod sănătos, acolo unde acestea se potrivesc cel mai bine. Desigur că această nemulţumire se poate citi şi din punct de vedere a altor materii, sau chiar din punct de vedere al acţiunilor de “ieşit din şcoală”, cum ar fi vizite la expoziţii sau la diferite spectacole – care se întâmplă când se pot întâmpla, adică în perioadele când sunt organizate – sau mult doritele excursii (daaa, pe banii părinţilor) – de la cele de o zi până la cele de mai multe zile, în apropiere sau în depărtare, în ţară sau chiar în străinătate. De ce nu putem “deconta” toate activităţile “altfel” la fiecare materie şi la fiecare clasă, în contul acestor săptămâni “altfel”, astfel încât fiecare să fie cât mai cu sens şi să nu se transforme într-o mare activitate de “frecat menta”.
Pentru a înţelege mai clar în ce constă plângerea mea, vreau să vă dau un singur exemplu. Eu fac de aproape zece ani la începutul capitolului despre fracţii la clasa a 5-a o lecţie despre fracţiile egiptene. Acestea au fost primele fracţii despre care se ştie, de fapt doar fracţiuni (jumătate, treime, sfert, cincime etc., deci nu trei sferturi sau cinci sferturi, nu două treimi sau şapte treimi etc.). Pentru cei care nu ştiţi despre ce vorbesc, vă recomand să citiţi în acest momente postarea din octombrie 2015, inclusiv articolul anexat, în care puteţi vedea forma unui studiu cu care m-am preocupat prin 2014. Îl găsiţi direct la adresa http://pentagonia.ro/fractiile-la-vechii-egipteni/ . Altfel nu veţi înţelege rândurile de mai jos.
Căutând cel mai potrivit moment pentru o astfel de lecţie, s-a cristalizat ordinea următoare. Eu încep capitolul respectiv cu o recapitulare a noţiunii de fracţie în formele ei desenate, (practic, baza pe care elevii ar trebui să o ştie din clasa a 4-a), cu diferite accentuări şi adăugări. Apoi, în ora a doua a capitolului vin cu surpriza, aducând la clasă 1-2 pachete de lipii (sau quesadilla), inclusiv elemente de organizare în bucătărie (funduri mari de lemn, prosoape, foarfecă de bucătărie), astfel încât să le pot arăta pe viu cum împărţeau vechii egipteni 9 lipii la 10 oameni. Eu stau la o masă în faţa clasei iar elevii în picioare într-un semicerc în jurul meu. Apoi le explic şi împart lipiile conform modelului prezentat în articolul de mai sus. După ce facem toată tărăşenia, elevii se întorc în bănci şi mai facem încă o dată totul în scris – inclusiv desenele corespunzătoare, eu pe tablă iar ei pe caiete (de pildă desenând cele nouă lipii cu o monedă mică). În final toată lumea tăbăreşte pe fracţiunile de lipie (incredibil ce bine miros chestiile acelea într-o clasă).
Pentru a vă lămuri şi mai bine, am anexat aici pozele de la ultima astfel de acţiune, care desigur nu s-a potrivit să aibă loc atunci când s-a stabilit să avem în şcoala noastră Săptămâna “Şcoala Altfel”. O singură observaţie aş avea legat de explicaţiile de mai sus, anume că se simte în orele următoare efectul educativ benefic al acestei ore, asupra felului în care elevii gândesc fracţiile şi pot astfel să gândească activ în lecţiile ce urmează, ajutând la procesul de predare prin problematizare. Astfel, elevii deduc foarte uşor, cu o normalitate debordantă, toate noţiunile şi regulile de la fracţii subunitare, echi- sau supraunitare, scoaterea întregilor din fracţie sau introducerea, amplificarea sau simplificarea, şi până la regulile pentru adunare sau scădere. De-abia la înmulţirea şi împărţirea fracţiilor nu se mai simte forţa educativă a lecţiei despre fracţiile egiptene, dar în acest moment ne putem deja baza pe o înţelegere profundă a lecţiilor precedente, aşa încât noile lecţii se integrează fluent în tot capitolul.
Ce ar trebui să fac eu conform ideilor organizatorice de la minister pentru Săptămâna “Şcoala Altfel”? Să nu fac lecţia atunci când se potriveşte cel mai bine conform materiei, ci să o las pentru acea perioadă fixă? Atunci când oricum starea majorităţii elevilor este deja setată spre “să nu facem nimic”?
Revenind deci la critica dură a acestor săptămâni pe care toţi elevii, dar şi mulţi adulţi, le-au înţeles ca perioade de “nefăcut ore”, închei cu o “ştire de ultimă oră”. Am început articolul de faţă în perioada când trebuia să planificăm activităţile din respectiva săptămână specială, nervos fiind că, în loc să mă pot concentra pe materie şi pe lecţii, eu trebuie să inventez “cine ştie ce minuni” pentru orele respective. Un coleg a venit atunci chiar cu propunerea de a-i scoate pe copii (2-3 clase impreună) într-o drumeţie “la iarbă verde” la marginea oraşului. Ne-am înţeles la ziua în care să facem acţiunea, am decis pădurea unde vom merge, estimând durata plimbării şi alte detalii. Era clară ideea colegului, ceva de genul: “Nu-i putem ţine toată săptămâna în clasă, pentru că ne vor reproşa că nu-i ducem şi noi undeva, ci îi ţinem tot timpul în clasă, deşi e Săptămâna altfel şi toţi fac excursii, numai noi nu etc.”. Acum,între timp, când totul este de mult stabilit şi planul aprobat de la inspectorul responsabil, acum putem vedea previziunea meteo şi constatăm că ziua respectivă este în mijlocul a două săptămâni de ploaie, chiar lapoviţă, ce mai, vreme numai bună de mers în drumeţii!
Acest final de articol îl scriu Duminică 14 aprilie, într-o zi caldă, cu soare (ieri am lucrat în grădină şi mi-am dat jos pentru prima dată tricoul; vecinii aveau musafiri, erau în grădină şi toată lumea făcea de zor plajă); toată săptămâna trecută a fost foarte cald, o vreme numai bună pentru drumeţii, dar noi am stat în şcoală şi am făcut lecţii de zor, pentru că – nu-i aşa? – peste două săptămâni avem timp planificat pentru altceva. Din păcate noi suntem obligaţi “de sistem şi de mentalitatea generală” să facem astfel de acţiuni cu sens în momente unde se prea poate ca tot sensul să dispară, poziţia în calendar a acestor săptămâni trebuind să fie fixată de undeva de la inceputul anului şcolar. Sigur – va răspunde cine ştie ce demnitar din Minister sau din Inspectorate – nu vă împiedică nimeni să faceţi şi drumeţii spontane atunci când vremea este bună.
Pentru cel care ar avea impulsul de a da un astfel de răspuns, îi recomand să citească articolul de anul trecut despre felul în care suntem efectiv forţaţi din toate părţile să nu facem ore, să pierdem zile întregi din anul şcolar: http://pentagonia.ro/arta-de-a-nu-face-ore/ . Precizez că articolul respectiv nu este nici pe departe complet: după publicarea sa a apărut înspre vară greva ce ne-a bulversat masiv, dar există şi multe alte ocazii ne-evocate acolo, ocazii prin care noi pierdem ore. Dau aici un singur alt exemplu în acest sens, din categoria “acţiuni locale sau chiar particulare”: în perioada actuală clasele de final – a 8-a şi a 12-a – anulează căte o zi de şcoală sau chiar două, pentru că “se fac poze” (ştiţi, renumitele şi tot mai deosebitele albume de final, pentru care mai ales fetele se aranjează masiv, se merge cine-ştie în ce locaţie etc.).
Închei cu o întrebare retorică: De ce nu se poate înlocui Săptămâna “Şcoala Altfel”, respectiv “Săptămâna verde” organizată pe dată fixă cu sarcina ca fiecare clasă, respectiv fiecare dascăl sau diriginte, să-şi poată stabili individual un astfel de program, cu condiţia să aibă în final de an dovedite la dosar activităţi de “Şcoala Altfel” şi “Şcoala verde” numeric echivalente unei săptămâni? Această întrebare se poate pune actualmente la nivelul tuturor şcolilor.
Nici n-are rost să mai întrebăm de ce trebuie noi, profesorii din şcolile alternative, din şcolile “complet altfel” să mai facem în plus, în rând cu toată lumea şi săptămâni “Şcoala altfel”? Absolut stupid! Este de la sine înţeles că şcolile alternative nici n-ar mai trebuie să facă astfel de ore “altfel”, de vreme ce acestea sunt tot timpul “altfel”.
După cum spuneam la început, ideile ce au stat la baza organizării acestor săptămâni speciale sunt unele foarte bune, de-a dreptul sănătoase (mă refer aici desigur şi la “Săptămâna verde”). Deranjant este felul în care aplicarea acestora s-a blocat într-o formă ce a dus lucrurile într-o altă direcţie decât cea sănătoasă (minunata teorie a formelor fără fond). Activităţile de tip “Şcoala altfel” ar trebui să evolueze, extinzându-se în tot mai multe ore din anul şcolar, în tot mai multe lecţii şi capitole (putând astfel chiar să ocupe mai mult de o săptămână pe an), dar asta ar putea-o face doar dacă s-ar elibera din acest “ghetou temporal” impus, eliberând astfel adevărata “Şcoala altfel” din mintea fiecăruia (care o are, că cine nu o are, degeaba îl forţezi să facă ceva “altfel”; singurul lucru ce-i va trece prin minte va fi să-i ducă undeva pe copii: cel mai tare mă uimesc în acest sens excursiile cu clasa la mall).
În 1989, la Berlin, Preşedintele american Ronald Reagan spunea: Domnule Gorbatschov, desfiinţaţi acest zid! Parafrazându-l, putem înlocui întrebarea retorică de mai sus cu rugămintea: Doamnă Ministru, desfiinţaţi aceste “Săptămâni de ne-şcoală!” CTG
