“Prostul nu cunoaşte om mai deştept ca el”- Montesquieu
Cine nu caută într-un dicţionar, fie el şi virtual, definiţia unui cuvânt mai important pe care este nevoit să-l folosească din plin este demn de citatul de mai sus (găsit pe prima pagină a ziarului prezentat în continuare); totodată, cine citeşte definiţia cuvântului şi consideră apoi că ştie foarte bine, fără să mai caute, acesta se dovedeşte la fel de ignorant ca şi primul. Acesta este şi cazul intuiţiei, despre care trebuie să ne ocupăm mai amănunţit pentru că, de la toamnă va trebui să o folosim în predare, iar valenţele acestui cuvânt sunt atât de vaste încât, oricât ne-am preocupa cu studiul intuiţiei, putem avea surprize oricând, întâlnind aspecte noi.
Când mi-am propus ca în această vară să mă ocup ceva mai mult de subiectul intuiţie nu bănuiam că voi primi ajutor şi din alte părţi. Iată însă că în Nr. 29 al săptămânalului Magazin, din 20 iulie 2017 pe prima pagină am găsit articolul Creierul şi intuiţia. Să ne aplecăm un pic asupra acestui articol (din păcate nesemnat), în care apar câteva idei mai neobişnuite, de sorginte psihanalitică, despre subiectul nostru.
“Visul, intuiţia şi creativitatea sunt mesaje ale inconştientului”, scria C.G. Jung, cu aproape o sută de ani în urmă. Culmea este că nici astăzi despre creativitate, una dintre cele mai fascinante dintre capacităţile mentale ale creierului uman, nu se ştie mare lucru.
Creativitatea, pe care Jung o numea şi “mica intuiţie”, această capacitate misterioasă şi puternică, specifică dintre toate mamiferele doar omului, este înainte de toate mecanismul extraordinar şi fundamental al autotransformării. Cum se naşte, cum ajungem să folosim această maşinărie inefabilă cu sediul în creierul nostru, cum găsim căile, uşile, cheile potrivite? Cum folosim acest dar, pe care îl primim de la naştere, dar fără un manual de utilizare? (…)
Această fantastică capacitate, intuiţia, pe care o avem toţi, aceea de a anticipa, de a resimţi, de a ghici lucruri, de a vedea evenimente înainte ca ele să se producă, nu o folosim decât o dată din zece cazuri. Ea fiind, atenţie, cel mai bun aliat al nostru în momente dificile! Oare, putem să citim aceste rânduri prin prisma persoanei confruntată cu sarcina rezolvării unei probleme de matematică ne-mai-întâlnite, care nu seamănă cu nimic ce-a învăţat până acum şi pentru care nu are nici o reţetă clară de rezolvare? Dar, să revenim la citat: Cum reuşesc unii oameni să-şi utilizeze la maximum capacităţile intuitive în comparaţie cu alţii? Iată câteva explicaţii prezentate în Healthy Living.
Intuiţia este, ca şi gravitaţia, ceva foarte greu de explicat, în ciuda rolului pe care îl joacă în viaţa de fiecare zi. Steve Jobs numea intuiţia ceva “mai puternic decât intelectul”. Oricum am spune-o în cuvinte, ştim toţi, intuitiv, ce este. Toţi am experimentat acest sentiment, senzaţie, avânt inconştient, care ne împinge să facem ceva fără să ne spună de ce sau cum. “Eu definesc intuiţia ca o cunoaştere subtilă fără a avea idee de ce ai nevoie să cunoşti”, scria Sophy Burnham în cartea sa, Arta intuiţiei, şi adăuga: “E diferită de gândire, diferită de logică şi analiză … este o cunoaştere fără cunoaştere”. (…) “Nu trebuie să respingem logica ştiinţifică pentru a beneficia de instinct”, spunea Francis Cholle, autorul cărţii The Intuitive Compass (Busola Intuitivă), “trebuie să ne folosim de ambele unelte, pentru a găsi echilibrul”.
În continuare autorul articolului se lansează în căutarea unor căi de a putea întării forţa intuiţiei, plecând de la observarea vieţii actuale, care dimpotrivă, împiedică formarea capacităţilor intuitive ale individului: Rătăciţi în labirintul vieţii trepidante, dominate de grijile zilnice, hrană, muncă, distracţie, computer, telefon, televizor, de nebunie generatoare de stres etc., trebuie să ne oferim scurte răgazuri de singurătate, de linişte exterioară pentru a ne putea asculta vocea interioară. Singurătatea ne poate ajuta să dăm frâu liber gândirii creatoare, (…) Liniştea exterioară, fără a fi “bombardaţi” tot timpul cu impresii din afară, acestea pot fi modalităţi excelente de a ne descătuşa intuiţia.
Am putea înţelege de aici doar preocuparea pentru intuiţia adulţilor, crezând că copiii sunt feriţi de stresul vieţii cotidiene. Nimic mai greşit. Recitiţi doar încă o dată lista de mai sus şi veţi vedea cu câte sunt confruntaţi copiii la ora actuală; haideţi să luăm cazul fericit în care totul e bine şi apar doar acestea trei: distracţie, computer, telefon, ce-i drept strâns întrepătrunse, de obicei întrepătrunse “la purtător” prin renumitul smartphone, care este însă prezent 24-7, adică zi şi noapte în viaţa lor. Ei nu mai au ocazia să se plictisească, să-şi caute o preocupare creatoare. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este de a observa atent lucrurile, dar pentru asta actualii elevi nu mai au timp, smartphone-ul şi al său WhatsApp fiind tot timpul “la datorie”, rupându-i constant din orice concentrare. Concluzia ce se impune este năucitoare: dacă dorim ca actualii elevi să mai aibă scurte intervale în care să-şi antreneze în linişte concentrarea, pentru a-şi trezi intuiţia, atunci trebuie să le oferim astfel de momente la şcoală, în timpul orelor. Ştiu că este puţin, dar altceva nu putem face. Părinţii oricum i-au abandonat în braţele “telefoanelor” diabolic de inteligente, de cele mai multe ori inconştienţi de ce au făcut (de aici în continuare internetul face totul; şi prietenii care se plictisesc şi îl bâzâie pe copilul conectat tot timpul: cf?, adică traducerea din engleză a lui whats up?).
Cum putem să le oferim momente de concentrare şi de a observa atent lucrurile în cadrul orelor de matematică? Folosind cât mai des predarea prin problematizare şi asta nu doar în cadrul rezolvării problemelor, ci şi în cadrul lecţiei, a “prezentării” noilor cunoştinţe, ce trebuie aduse cât mai des sub forma unor întrebări, urmate de scurte perioade de introspecţie, de căutare a unui posibil răspuns din partea elevilor. Ţin minte două exemple mai speciale în acest sens, ambele de la diferite generaţii de clasa a VI-a.
Primul exemplu se referă la felul cum “scoteam” de la elevi toate construcţiile cu rigla şi compasul din primul semestru (mediatoarea unui segment, bisectoarea unui unghi, coborîrea unei perpendiculare dintr-un punct pe o dreaptă, ridicarea unei perpendiculare pe o dreaptă într-un punct al său, construirea unui unghi congruent cu un unghi dat, construirea unei paralele la o dreaptă printr-un punct dat etc., totul fără echer!). O elevă din acea clasă a reuşit “să prindă şmecheria” şi le găsea foarte repede, aşa că o puneam să mai aştepte, poate reuşesc şi alţii să găsească o cale de construcţie (ea, până ce colegii săi se mai gândeau, uneori reuşea chiar să mai găsească încă o soluţie). Dar nu puteam aloca prea mult timp acestei aşteptări (2-3 minute, cel mult 5 în cazuri foarte importante). O dată, fiind mai grăbit, am vrut să divulgăm soluţia după numai un minut de gândire (eleva talentată avea deja răspunsul şi aştepta). În acel moment o altă elevă a sărit destul de “arţăgoasă”: staţi, staţi, numai puţin, să apucăm şi noi să gândim un pic! (după ce i-am mai lăsat două minute, şi cum nu mai apărea nici o altă reuşită, am prezentat totuşi soluţia la tablă) A fost evidentă însă dorinţa lor de a savura şi această ocazie de a gândi, alături de toate celelalte ce le aveau în orele de matematică. Înţeleseseră problema, nimic nu-i distrăgea şi căutau concentraţi o cale de soluţionare, o idee care să le lumineze calea (trebuie să menţionez că la noi în şcoală elevii predau telefoanele la începutul programului, aşa că în ore acestea nu îi distrag).
Al doilea exemplu se referă la lecţia despre trapez. Mă trezesc eu să filozofez în faţa clasei: dacă tăiem un triunghi oarecare cu o paralelă la o latură, se obţine un trapez oarecare; dacă tăiem un triunghi isoscel paralel cu baza, atunci se obţine un trapez isoscel. La care o elevă ridică mâna şi întreabă la fel de filozofic: dacă dintr-un triunghi isoscel obţinem un trapez isoscel, atunci dintr-un triunghi echilateral se obţine un trapez echilateral? Există aşa ceva?
Am reuşit să mă redresez destul de repede după micul şoc al acestei întrebări: Da, într-un fel. Dacă tăiem triunghiul cum trebuie obţinem la trapez trei laturi congruente şi baza cea mare dublul celei mici, iar în plus avem şi două unghiuri de 60o (discuţia a fost mai lungă de fapt). Acest exemplu ne arată cum, obişnuiţi fiind să gândească la generarea lecţiilor, elevii devin cu timpul creativi, iar uneori răspunsurile lor scot în evidenţă aspecte la care nici nu te aştepţi. Asta poate fi numită deja cu adevărat creativitate.
Titus Grigorovici, 25.07.2017