Discutând prin primăvară cu elevii de clasa a VIII-a, am concluzionat că matematica distractivă este atunci când Profu’ se distrează de elevi, că ei nu ştiu problema :-).
De curând petreceam o Duminică dimineaţă însorită în compania unei ceşti de cafea, lecturând nişte vechi caiete de Gazeta Matematică din 1966-1967 (de când am venit noi pe lume), căutând probleme de folosit la clasă. Vecinul ne tot bâzâia să-i dăm probleme de matematică “din-alea faine”, iar noi îi tot propuneam câte o problemă de matematică distractivă. Când o termina, mai cerea, iar tot anturajul se distra de bucuria sa. În aceste condiţii am găsit în GM seria B, Nr.1 din 1967 următoarea problemă dintr-un set cu titlul Probleme date la Olimpiada matematică din Anglia (problema 7916):
O sută de studenţi de înălţimi diferite sînt aranjaţi într-un pătrat de 10 rînduri şi 10 coloane. În fiecare rând studentul cel mai înalt este selectat, apoi studentul cel mai scund din cei selectaţi este marcat cu A. În fiecare coloană este selectat studentul cel mai scund, apoi studentul cel mai înalt dintre cei 10 studenţi selectaţi este marcat cu B. Dacă A şi B sînt persoane diferite, găsiţi care dintre ele este mai înaltă şi de ce?
Ne-am tot gândit, el a reuşit o rezolvare într-un caz particular, dar nimic mai mult. Apoi, rezolvarea mi-a venit în minte în vis, în somnul binemeritat de după-amiază (vis cu un mic iz de coşmar, pentru că tot pierdeam numărătoarea coloanelor). Când m-am trezit am aşterut rezolvarea pe hârtie, cu desenul celor 100 de studenţi ca o tablă de şah de 10×10, şi am realizat cât este de simplă problema noastră. Dar, de fapt, aşa sunt toate problemele de matematică distractivă: simple, dar cu rezolvarea bine ascunsă.
Titus Grigorovici