Teroarea matematicii

De curând s-a petrecut în SUA o întâmplare ciudată care spune multe despre cum este percepută matematica de către omul de rând. Întâmplarea a fost relatată de către “Washington Post“, dar a fost preluată ulterior şi de alte surse pe net. Prezentarea de faţă este după “Der Spiegel”.

Guido Menzio este profesor de economie la University of Pennsylvania, unde se ocupă cu cercetarea fluctuaţiilor cotelor de şomaj şi a echilibrului preţurilor pe pieţele de produse. Ecuaţiile diferenţiale complicate fac parte din activitatea sa zilnică. Acestea i-au creat însă mari probleme atunci când a vrut să zboare într-o deplasare.

Scurt înainte de decolare, fiind deja scufundat în calculele sale, a fost rugat de către un însoţitor de bord să-l urmeze. De ce? Vecina sa din avion, văzându-i semnele ciudate aşternute pe hârtie, le-a considerat însemnări într-o limbă străină ciudată, pe el văzându-l drept un terorist.

Iniţial a declarat că se simte rău, dar după ce avionul a fost întors la poartă, pasagera respectivă a prezentat agenţilor de securitate suspiciunile sale faţă de comportamentul ciudat al vecinului său. Apoi a fost chemat şi Menzio în aeroport şi chestionat: „mi-au spus că femeia era îngrijorată, că aş putea fi un terorist, pentru că scriam semne ciudate în carneţelul meu de notiţe”.

După lămurirea neînţelegerii, avionul a decolat cu o bună întârziere, Menzio la bord, dar fosta sa vecină nu, susţinând că totuşi nu se simte bine şi alegând să aştepte zborul următor.

La noi în şcoala românească, prin analogie, ne-am putea pune întrebarea „câţi profesori de matematică sunt consideraţi adevăraţi terorişti de către elevii lor?”. Pentru că, din păcate, foarte mulţi consideră că o doză bună de frică este singura cale spre a-i face pe elevi să înveţe.

Terorisul Al-Gebra

One thought on “Teroarea matematicii”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.