Apostolos Doxiadis – Unchiul Petros şi Conjectura lui Goldbach

Ed. HUMANITAS, 2003

(în engleză: Uncle Petros and Goldbach’s Conjecture, 2000)

Despre unchiul Petros toţi membrii familiei, oameni de afaceri, vorbesc cu jenă, pentru că este un ratat. Într-o zi însă, unul dintre nepoţi descoperă că viaţa lui Petros conţine un secret minunat, care-l transformă dintr-o dată din “oaia neagră” a familiei într-un adevărat erou tragic. Relaţia afectivă dintre nepot şi unchi devine posibilă … şi imposibilă datorită unei faimoase ipoteze matematice, Conjectura lui Goldbach. Ea sună aşa: “ORICE NUMĂR PAR MAI MARE DECÂT 2 ESTE SUMĂ A DOUĂ NUMERE PRIME.” Nimeni nu a reuşit încă să demonstreze adevărul acestei observaţii, atât de uşor verificabil prin încercări succesive (chiar şi de către un elev care a absolvit clasa a V-a şi a învăţat noţiunile de bază).

Un roman în care matematica devine un personaj plin de surprize, un roman în care numerele se încarcă de o indescriptibilă poezie. O poveste cu oameni fragili (impari) şi numere puternice (pare). O apologie a matematicianului. O istorie care leagă destinul unui copil curios de cel al unui unchi excesiv de discret. (citate de pe coperta IV a volumului prezentat)

Da, există şi un roman despre matematică, despre sentimentele matematicianului, care visează să descopere CEVA, ceva cu care să rămână în memoria colectivă a acestei bresle. O carte despre dorinţa arzătoare a matematicianului de “a călca în minte” pe undeva pe unde nu a mai fost nici o dată o altă minte omenească. Acele pete albe de pe nesfârşita hartă a matematicii exercită asupra matematicienilor de vârf o atracţie incredibilă, iar noi, matematicienii de rând de la catedră putem simţi prin această carte un iz din mireasma rezervată de obicei doar celor câţiva aleşi de soartă.

Citiţi această carte; aceasta reprezintă o lectură obligatorie (poate de vacanţă) pentru orice iubitor de matematică. Desigur că redactorii au avut anumite dificultăţi cu scrierea matematică (de pildă micile gafe de la paginile 82-83), dar îi iertăm pentru că ne-au oferit cu acest scurt roman o mare bucurie.

Personal, de când am citit cartea în urmă cu câţiva ani, le prezentăm elevilor începând din clasa a V-a elemente de teoria numerelor figurate, dar şi Conjectura lui Goldbach, dându-le ca temă să o verifice pe toate numerele pare până la 50 (elevii care iubesc matematica “au voie” să urce până la 100). Acesta este un exerciţiu foarte bun de fixare a numerelor prime, chiar în semestrul I din a V-a.

Încheiem prezentarea cu câteva citate dragi din Unchiul Petros, la care neliniştea constantă adusese cu ea şi insomnia, care se agrava şi din cauza consumului excesiv de cafea, combustibilul cu care funcţionează matematicienii (pag.93). De fapt, profilul psihologic al adevăratului matematician se apropie mai mult de cel al poetului sau al compozitorului, cu alte cuvinte de al celui preocupat de crearea Frumuseţii în căutarea Armoniei şi a Perfecţiunii (pag.33). Matematica este ca un copac cu rădăcini putenice (Axiomele), cu un trunchi solid (Demonstraţia riguroasă) şi cu ramuri în continuă creştere pe care înfloresc flori minunate (Teoremele). Cu alte cuvinte, este vorba de Sfânta Treime, Axiomă-Demonstraţie-Teoremă (pag.112). Trebuie să subliniez pentru nespecialişti: cărţile de matematică nu pot fi în mod obişnuit gustate ca romanele, în pat, în cada de baie, cufundat într-un fotoliu sau lungit pe o canapea. Să le “citeşti” înseamnă să le înţelegi, iar pentru asta ai nevoie de o suprafaţă tare, hârtie, creion şi timp din belşug (pag. 168). Din contră, romanul Unchiul Petros îl puteţi însă citi oriunde, chiar şi la plajă. Lectură plăcută!

Prof. Mariana şi Titus Grigorovici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.