Rianda şi povestea ei (2)

Rianda este o elevă cu o poveste absolut uluitoare: un “pacheţel” de voinţă care se luptă să-şi găsească drumul deşi toată societatea îi predică altceva. Prin iarnă îi trimisesem mamei sale articolul cu partea I a poveştii, cu propunerea de a-l publica. Iată răspunsul:

O idee foarte bună, mai ales concluzia din post scriptum. Mă bucur că doriţi să-l şi publicaţi. Pentru continuare o să vă ţinem la curent. (…).

A fost cu familia gazdă înainte de Crăciun într-un hike în Arches National Park. A fost în excursie cu şcoala în Salt Lake City, pentru a participa la ateliere de dramă, cu invitaţi de pe Brodway, actori care i-au instruit cum trebuie să dea o probă pentru un rol, etc. (…). A mai fost la un concurs cu echipa de atletism, în Pocatello, Idaho, la care au participat elevi de liceu şi din Australia şi Canada.

În săptămâna 24-28 februarie, merge în California împreună cu alţi elevi de schimb din zonă, care se află in SUA cu acelaşi program (majoritatea sunt nemţi). O să viziteze studiourile de la Hollywood, Disneyland etc. O să mai revin cu informaţii pentru “continuare”. 

Pe la începutul lui martie 2020 mă pregăteam să public prima parte când s-a pornit urgia pandemică. Gândurile mi-au fost acaparate cu totul de noul subiect, dar de undeva, dintr-un trecut care părea din altă viaţă, îmi tot reveneau gânduri: oare ce-o fi cu Rianda? Până la urmă mi-am luat inima-n dinţi şi am sunat-o pe Doamna “Mama-lui-Rianda”: e acasă! A venit cu ultimul avion înainte ca zona respectivă să fie declarată în nu-ştiu-ce culoare şi să se suspende zborurile (Ce aventură, draga de ea! A vrut aventură iar viaţa i-a dat aventură din belşug). A stat în autoizolare două săptămâni doar cu tatăl acasă (mama lucrând în continuare, s-a mutat la bunici). Apoi şi-a finalizat cursurile anului şcolar pe net, iar acum se străduieşte să se acomodeze cu ideea că este iarăşi aici. Din discuţia respectivă am reţinut în mod special că-i lipseşte mult sportul de acolo; aici, de unul singur, nu mai are acelaşi farmec alergatul pe străzi pustii. Dar visul nu pare să-i dea pace, persistând gândul de a merge şi anul şcolar viitor acolo. Om trăi şi om vedea. CTG

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.