Reforma de toamnă (2)

Temă de dragul temei şi fiecare materie cu tema sa!

Timpul petrecut de elevi acasă la făcutul temelor face parte din viaţa particulară a fiecărei familii, aşa că subiectul este unul de cel mai larg interes, cantitatea şi dificultatea temelor de casă fiind, la ora actuală, pe departe cea mai mare problemă a şcolii româneşti. În emisiunea Deşteptarea de la radio Europa FM, Vlad Petreanu şi George Zafiu, dar şi Moise Guran, au atins în câteva rânduri subiectul temelor, dar şi – in extenso – programul extraşcolar al elevului de azi.

Iată, în continuare, câteva spicuiri (tot ce este prezentat înclinat) din câteva emisiuni mai recente, pentru început, cea de luni 7 Noiembrie (dimineaţă, între 7.41 – 7.52, ce poate fi ascultată la adresa http://k7.europafm.ro/podcast/desteptarea/2016.11.07-07.15.00-D.mp3. Daţi cursorul la 0:26:26)

A reînceput şcoala, pentru cei mici…;…doi copii de clasa a doua din vecini se jucau ieri prin curte; atunci când e scoală nu-i mai vezi, .. au la teme!!!

Nişte prieteni au un puşti de clasa a V-a; în weekendul trecut veniseră cu copilul şi la un moment dat s-au apucat să facă teme… săracu’ de el… băi, avea nişte teme la matematică … o şcoală obişnuită… Deja a terminat două caiete studenţeşti cu teme – e-n clasa a V-a! – şi e la jumatea celui de-al treilea.

Eu n-am văzut caiete studenţeşti pănă încolo, când eram în clasa a X-a şi am început să mă pregătesc pentru facultate. Sunt foarte multe teme, pe bune, abuzăm copiii ăştia.

Ştii că părinţi-n Spania au protestat că au prea multe teme de la şcoală. – nici eu nu-s de-acord cu temele … Adevăru-i că ştiu de ce protestează părinţii, că de multe ori părinţii fac temele … Deci, asociaţia părinţilor din Spania îşi încurajează copiii să nu-şi facă temele pe weekend în toată luna noiembrie, transmite BBC. De ce? Pentru că elevii spanioli petrec în medie şase ore şi jumătate în fiecare săptămână pentru realizarea temelor. Cred că în România sunt şase ore pe zi…. Am vorbit cu nişte părinţi care spuneau “lasă-l domne să facă teme, decât să umble brambura pe străzi..”.

Care e cea mai mare problema la şcolile de azi? (În continuare, spicuiri din răspunsurile ascultătorilor la această întrebare, întrerupte de comentarile celor doi prezentatori)

  • Temele, acestea sunt cea mai mare problemă!
  • Copilul meu este in clasa a III-a şi am stat toată vacanţa să facem teme, trei ore pe zi să facem teme! În vacanţă au fost mai multe teme decât în (timpul şcolii)
  • Sunt victima sistemului de învăţământ – toţi suntem – avem un program infernal…
  • În clasa a V-a, la Română şi Matematică, de la trei dup-amiaza până la zece seara! Am ajuns la capătul puterilor. Soţia învaţă la serviciu matematică şi acasă (face temele cu copilul)…

Copiii ăştia muncesc mai mult decât adulţii. Povestea asta este ca urmare a unui business! Este un cinism teribil; societatea asta şi-a transformat copiii într-un business! Îi epuizează aşa, ca să câştige unii; …

  • fetiţa mea în clasa a II-a, în ultima vacanţă, de sâmbăţă, din prima zi, pănă ieri 62 de pagini de temă, până şi la matematică. În timpul şcolii face teme cu bunica; sunt zile când ajungem acasă la 6-7 şi temele nu sunt gata; mai facem o oră, o oră şi ceva. – Ce chef să mai aibă copiii ăştia de şcoală?! – Acum o lună a venit de la şcoală şi o oră a scris numai la Religie…
  • Despre consecinţele temelor: distrofii musculare, tot felul de probleme…
  • Deja de 27 de ani sistemul acesta de învăţământ a luat-o razna în detrimentul sănătăţii copiilor. Fetiţa mea în clasa a VI-a, după cinci ore de şcoală face alte 5-6 ore de teme acasă; este inuman. La aceste ore mai adăugăm şi orele în privat la care să i se explice ce nu înţelege la clasă. Asta este mai trist…

Câte kg are un copil la şapte ani? În jur de 25. Am primit un mesaj acum, de la un prieten: de curiozitate, am cântărit acum, de dimineaţă, ghiozdanul fetiţei care-i în clasa I: 7 kile (6,900 kg)… Am înţeles că acum nici nu mai există ghiozdane, există trolere; copiii nu pot să ducă atăta greutate în spate şi au trolere! Suntem normali la cap?

Pe vremea noastră erau culegerile alea Gheba, … era groasă, două degete! … puteau s-o facă pe volume …

A doua zi, la Deşteptarea a fost atins subiectul despre elevii analfabeţi funcţional, care ar reprezenta cca. 42% din elevii de 14-15 ani. (puteţi asculta momentul respectiv, cam un minut, la adresa http://k7.europafm.ro/podcast/desteptarea/2016.11.08-07.15.00-D.mp3  Daţi cursorul la 0:7:30).

În 24 Noiembrie Vlad Petreanu şi George Zafiu au atins din nou subiectul legat de timpul petrecut de elevi după şcoală, vorbind despre conceptul de elev corporatist, adică elevul care are programul aproape la fel de încărcat ca al părinţilor corporatişti; lucrează cât lucrează şi părinţii, dacă nu chiar mai mult.

După ore, de toate…, matematică – asta este nenorocire, … clasa a II-a: un curs de matematică suplimentar … necazurile încep din clasa a V-a, când începe Golgota pentru admiterea la liceu, şi aşa am înţeles de la părinţi diverşi că de-acolo apar problemele, în a V-a, a VI-a şi-apoi în a VII-a şi a VIII-a … mulţi prieteni de vârsta mea au copiii care trec în clasa a V-a, a VI-a şi descopăr la vechi prieteni, din copilărie, şocul revenirii la şcoală; redescoperă temele …

Acestea sunt semnalele ce ni le dă societatea. De ani buni, mulţi dintre noi profesorii le ignoră. Nu-i normal, dragi colegi! Suntem puşi la zid pentru că foarte mulţi dascăli asta înţeleg prin a fi profesor bun, să dea multă temă. La începuturi făceau aşa doar profesorii materiilor de examen, mai ales cei de matematică, şi era justificat prin prisma mizei examenelor. Acum dau teme din greu şi învăţătoarele, şi profesorii de la celelalte materii. Pentru ce? Sunt năuciţi, săracii copii, şi ca urmare ne urăsc! Dar nu numai profesorii exagerează. Chiar şi părinţii încep din clasa a V-a să ceară mai multe teme. Nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără să vină un părinte, măcar să mă întrebe: da’ i-aţi dat temă? Daţi-le temă să aibă de lucrat! Degeaba îi avertizez: lăsaţi-o mai moale cu temele în clasele mici!, că unii părinţi nu înţeleg şi basta. Apoi, în clasa a VII-a, când ar trebui să funcţioneze cu adevărat învăţatul serios, elevul începe să-şi sfideze părintele şi nu mai învaţă, că-i sătul. Atunci vine părintele la mine şi mă întreabă: Ce-i de făcut, că nu mă mai ascultă? Şi eu, ce să-i răspund? Că fiecare părinte are un fel de credit de încredere în faţa copilului, iar dacă şi-l consumă prea repede, în clasele mici, atunci în clasele mari, când va avea cu adevărat nevoie să fie ascultat pe încredere, contul său este epuizat şi copilul nu-l mai ascultă. Păi da, că între timp a început pubertatea cu îndărătnicia ei specifică, şi nu-l mai poţi forţa ca în clasele mici; acum, descurcă-te dacă mai poţi! Un politician spunea de curând: E multă ipocrizie în subiectul temelor de casă (Digi24, ~21.40 din 30 Nov.2016), şi avea dreptate.

Semnalele societăţii au ajuns atât de disperate încât chiar actualul Ministru, dl. Mircea Dumitru a ieşit la scenă deschisă, anunţănd că va da un ordin de ministru pentru limitarea timpului de teme, dezlănţuind vineri 25 Noiembrie o nouă furtună mass-media. Luni dimineaţa, pe 28 Noiembrie, Emisiunea Deşteptarea de la Europa FM a avut două pasaje lăudabile pe această temă .
Primul a fost Moise Guran la pastila Biziday, care pe acorduri de Iron Maiden ne-a vorbit despre subiect (găsiţi înregistrarea emisiunii la adresa http://k7.europafm.ro/podcast/desteptarea/2016.11.28-07.15.01-S.mp3 Daţi cursorul la minutul 0:18:00): Promisiunea ministrului educaţiei legată de limitarea temelor pentru acasă, în primar şi gimnaziu …;… cu adevărat importantă este schimbarea unor mentalităţi …;… un copil căruia să-i placă şcoala este azi o întâmplare…;… Ministrul Mircea Dumitru a comis afrontul suprem ce putea fi adus sistemului, s-a băgat în ciorba orei de curs, pe care profesorul este astăzi împărat …;… oare profesorii chiar nu ştiu câţi copii fac cu adevărat temele respective, câţi le copiază prin pauze şi câţi se plictisesc de moarte cu cantităţile de probleme repetitive … Am spicuit doar câteva citate, pentru că emisiunea merită ascultată în intregime (are doar 4 minute).
Subiectul ordinului de limitare a temelor a fost dezbătut apoi şi de către Vlad Petreanu şi George Zafiu în Deşteptarea (aceeaşi înregistrare, daţi cursorul la 0:27:45 şi ascultaţi cca. 11 minute): … dacă nu se înţelege chestia asta dintr-o pedagogie naturală, atunci ministrul educaţiei dă un ordin (de reglementare a duratei temelor)…; Un ascultător: … acum vreo 15 ani am chochetat cu ideea de a fi profesor … şi am descoperit cu stupoare că programa este foarte proastă … acum, ca părinte nu înţeleg temele care se predau, n-au nici o noimă …;… e-aşa un meşteşug de tîmpenie şcoala asta românească, că elevii îşi pierd interesul …; … n-ar putea să înveţe mai mult în clasă? … 70 de exerciţii de pe o zi pe alta la matematică, e enorm …;… poate, schimbă metoda de predare …; …(în Belgia) maxim 5 minute teme …;… în Irlanda, timpul zilnic alocat temelor până la clasa a VI-a este de maxim 45 min., stabilit prin lege …;… ordinul acesta există deja de 17 ani, din 1999, dat de ministrul vremurilor de atunci, Andrei Marga, dar nu ţine nimeni cont de el … au şi uitat …problema asta trenează de (foarte mult timp). Din nou am spicuit doar câteva citate pentru a vă trezi curiozitatea ca să intraţi pe net şi să ascultaţi pasajele respective integral.
Habar nu am dacă ordinul respectiv a mai fost dat sau nu (luni la prânz, după ore, erau deja alte ştiri în prim plan); sper însă că dezbaterea din mass-media din acel weekend a reuşit să atragă atenţia asupra unor aspecte ce sunt cu adevărat importante.
Totuşi, nu mă pot abţine să fac câteva comentarii. Fiul meu a învăţat în ciclul primar la Şcoala Waldorf şi întotdeauna temele au fost structurate cantitativ cu bun simţ (în afara unor ore de matematică din clasa a IV-a când învăţătoarea fost înlocuită de o învăţătoare tradiţională şi brusc urgia temelor fără sens a năvălit şi în casa noastră. De exemplu, şi acum ne distrăm când ne aducem aminte că, în primele două săptămâni din clasa I a avut ca temă să nu uite să-şi pună caietul în ghiozdan. Colegele mele nu dau teme în semestrul I din clasa pregătitoare, şi încep cu teme simbolice din semestrul II (faceţi un desen după povestea de la clasă etc.). În clasele I-II temele sunt foarte scurte; de-abia din clasa a III-a temele încep să aibă consistenţă şi să tracă de jumătate de oră. În primele clase gimnaziale, durata temelor rar depăşeşte la noi o oră pe zi (nu se pune la socoteală, desigur, elevul care stă şi visează cu orele în faţa caietului, sau elevul care ajunge să facă temele seara, împreună cu părintele, pentru că toată dupamiaza, cât a fost singur acasă, a stat pe smartfone şi a pierdut vremea).
Eu predau de 20 de ani în această şcoală şi dau teme, dar niciodată la nivelul de insuportabilitate practicat de colegii de la alte şcoli. În clasele mici îi iau cu blândeţe, astfel încât elevii mă ascultă şi în clasele mari, când le cer să lucreze mult. Şi, surpriză!, eu nu folosesc notele pe post de pedeapsă; elevii nu primesc la mine note proaste dacă nu-şi fac temele. Totuşi, majoritatea elevilor îşi fac temele conştiincios. Pentru că asta trebuie educat în primul rând prin teme: conştiinciozitatea! Ce bucurie este când elevii ridică mâna la începutul orei şi spun: a fost uşoară tema, am terminat-o în zece minute (eu ştiu că n-au fost doar zece minute, dar mă bucur de mândria lui); altul ridică mână: n-am ştiut exerciţiul cutare. Depinzând de caz, uneori îl ajută un coleg, alteori facem exerciţiul buclucaş la tablă. E bine aşa, copilul trebuie să aibă încredere să întrebe. Altul zice: eu n-am terminat-o, da’ o fac până ora viitoare. Şi asta este o bucurie mare: copilul realizează că trebuie să-şi facă datoria. Iar cei care nu şi-o fac, înseamnă că au deja probleme de conştiinciozitate. Aici pot ajuta doar discuţiile cu părinţii, cu notele oricum nu mai rezolvi mare lucru la copiii înrăiţi.
Despre această faţetă a discuţiei temelor prea multe, nu am auzit pe nimeni vorbind. Da, temele prea multe reuşesc de obicei doar să-i înrăiască, să-i înverşuneze pe elevi împotriva profesorului şi a materiei respective. De-abia după 14 ani, adică cel mai devreme undeva din clasa a VII-a, ajung elevii la gradul de maturitate necesar, încât să priceapă sensul pozitiv al unei teme foarte mari sau foarte grele (dacă acest sens chiar există). Ideea de a porni pregătirea pentru examenul “de Capacitate” încă din clasa a V-a, atitudine larg răspândită printre profesorii de matematică, aceasta este o idee deosebit de dăunătoare, ducând în 99% din cazuri doar la înrăirea copiiilor şi la înverşunarea acestora împotriva matematicii. Cât despre părinţi, fiecare “cum bate vântul”.
Iar recent introdusa Evaluare Naţională la clasa a VI-a reuşeşte doar să interfereze în sens negativ în acest proces. Astfel, această EN-6 este cea mai ticăloasă iniţiativă în procesul de înrăire a elevilor prin cât mai multe teme, fiind o demnă urmaşă a răposatului sistem de teze unice practicat în urmă cu aproape 10 ani. Mă şi îngrozesc când văd acele culegeri de teste pentru pregătirea EN-6, ce reprezintă doar tone de temă în plus, în acest uriaş business al auxiliarelor şcolare, ce se manifestă neîngrădit pe terenul rămas viran în urma prăbuşirii sistemului oficial al manualelor şcolare pentru clasele gimnaziale, mai ales în domeniul matematicii.
Mai există şi un alt aspect al temelor: opţionalitatea acestora din punct de vedere al familiei. Pe lângă temele obligatorii mai există şi teme opţionale, şi este la decizia familiei dacă acestea se fac sau nu. De pildă, la geometrie, temele cu probleme de calcul a ariei şi perimetrelor folosind teorema lui Pitagora sunt la mine teme obligatorii; dacă nu ştii aceste probleme la lucrare atunci nu treci clasa. Dimpotrivă, problemele cu demonstraţii nu sunt obligatorii pentru promovarea clasei, dar rămâi undeva în jurul notei 6. Eu îi anunţ pe părinţi de această situaţie, şi este la decizia fiecăruia, în funcţie de nivelul copilului şi de ambiţiile familiei cât din temă se face cu adevărat. La fel am dat şi tema de vacanţă la sfârşitul clasei a VI-a, clasicele exerciţii cu fracţii din Gheba: la ultima şedinţă cu părinţii le-am recomandat să organizeze copiiilor un program de felul următor: primele trei săptămâni câte un exerciţiu pe zi, apoi vacanţă totală, iar ultimele trei săptămâni, “pentru încălzirea neuronului”, iarăşi câte un exerciţiu pe zi; cine le-a făcut, foarte bine; cine nu le-a făcut, la fel de bine, a fost opţiunea familiei dacă doreşte sau nu această sarcină cu beneficii binecunoscute.
Nu mă pot abţine aici, la subiectul temelor de vacanţă, să mă amestec un pic în zona lecturilor. Pe lângă exerciţiile lui Gheba, fiica noastră a citit vara trecută 16 cărţi, câteva dintre cele recomandate, dar câteva şi din proprie iniţiativă. Multe au fost însă renumitele romane ale lui Jules Verne, citite la recomandarea familiei. Nu considerăm că acestea i-au distrus vacanţa; noi doar am pornit-o, iar ea le-a citit cu mare bucurie, unul după altul.
Revenind la subiectul general al temelor, nu ar trebui să facă parte din această discuţie situaţia temelor de lucru în cazul elevilor olimpici. Situaţia elevilor “de excelenţă” este una aparte oriunde în lume, şi nimeni nu se plânge în cazul lor de prea multă temă. Aceştia sunt elevii care savurează orice moment de pildă matematic şi pentru care profesorul reprezintă maestrul, sursa minunatelor probleme şi a satisfacţiei simţite odată cu reuşita rezolvării. Aşa stă situaţia în orice ţară civilizată. Totul depinde de nivelul unde “se trage linia de excelenţă”, nivel de la care începe munca suplimentară acerbă. Din păcate în România acest nivel a fost tras foarte jos de pe vremea lui Ceauşescu, iar după Revoluţie tot mai mulţi dascăli au fost împinşi, prin politica ministerului, să intre în hora excelenţei. Desigur că mulţi au făcut-o cu plăcere şi o fac în continuare cu înverşunare. Probleme apar doar atunci când ambiţiile profesorului depăşesc cu totul nivelul, disponibilităţile, priorităţile şi posibilităţile elevilor. Dezastrul apare de obicei atunci când întreaga activitate de la clasă, inclusiv nivelul şi cantitatea temelor, sunt reglate după vârful clasei, cea mai mare parte a elevilor suferind intens sub presiunea exercitată de profesor (de regulă prin intermediul notelor).
2 Dec. 2016, Titus Grigorovici
PS. Peste încă o săptămână a apărut totuşi în presă anunţul semnări ordinului de limitare a temelor, ordin emis în finalul lunii noiembrie, aşa că dezbaterile au erupt din nou. Îmi permit să mai citez doar un moment din emisiunea Deşteptarea de marţi 6 Dec. de Sf. Nicolae: Ai primit ceva de Moş Nicolae? Am primit, pijama …N-am mai primit pijama de când eram puşti, de Moş Nicolae, … După ce s-a terminat treaba cu pijamalele, când eram copil, a urmat treaba cu culegerile de Gheba şi Olivotto …Mie-mi era foarte frică de Moş Nicolae…adică senzaţia mea era că, oricât de cuminte aş fi fost, tot primeam Gheba …Eu cred c-a avut ceva cu tine …Bine, am şi meritat, toate culegerile alea …Eu tot scriam scrisori, aiurea, primeam culegerile alea pe care nu le-am cerut nici o dată; erau foarte rare, m-i s-a explicat, nu se găseau, sunt importante, … pentru bună purtare …am încercat în toate felurile, un an aşa, un an aşa, şi nimic frate, maşinuţa teleghidată n-a venit nici o dată; în schimb astea cu Gheba …(puteţi urmări pasajul respectiv integral la minutul 0:24:50 la adresa http://k7.europafm.ro/podcast/desteptarea/2016.12.06-07.15.00-S.mp3 ). Da, aşa ne pricepem noi adulţi să terorizăm copiii cu matematica. q.e.d.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Solve : *
29 − 6 =