Acest “titlu bombă” poate oferi posibilitatea pentru o frumoasă analiză despre cum a evoluat societatea românească şi nivelul nostru de gândire de la Revoluţie până acum (ce mult îmi place cum sună un sfert de secol!). Au fost multe titluri frumoase zilele acestea despre scandalul iscat din senin, legat de întrebarea cu graficul buclucaş de la Examenul de evaluare Naţională. Undeva apărea titlul Ăștia de clasa a 8-a sunt în grafic, iar Cristian Tudor Popescu inventa termenul Graxit, combinând după modelul cunoscut cuvintele Grafic – Exit.
Toţi cei care gândesc cât de cât, au sărit în apărarea gândirii, explicând de ce citirea graficului invers este greşită, sau comentând cu alte exemple nivelul infantil al unor subiecte. Cel mai frumos comentariu găsit este cuprins într-o întrebare şi o poză (mulţumim doamnei Ana-Maria Dumitrescu). Cum au citit invers, aşa?
Altcineva remarca faptul că oricum, Subiectul I de la examen, incluzând exact buclucaşul punct 6, era cunoscut naţiunii de anul trecut, din varianta 7 pentru EN. Din postarea de pe NetBusters din 30 Iunie 2016 am reţinut două gânduri: Este un grafic simplu de interpretat pentru un elev care nu are nicio problemă să utilizeze la capacitate maximă un dispozitiv tehnologic avansat precum un smartphone sau o tabletă. (…) Dacă insistăm că examenele trebuie să cuprindă întrebări ca “În ce an a avut loc Răscoala de la 1907?” încurajăm prostia. Punctul a) de la (teoretic) cea mai grea problemă a acestui examen sună cam aşa: – Triunghiul ABC este echilateral. Latura AB are 10 cm. Demonstraţi că perimetrul triunghiului ABC este 30 cm. Dacă copilul tău îţi vine cu o notă proastă la examenul ăsta are o problemă mai gravă decât interpretarea greşită a unui grafic (…).
Cristian Tudor Popescu, în comentariul de pe Republica, exprima ceva similar: Părinţii şi-au luat copiii de mână şi s-au dus să protesteze în faţa Ministerului Educaţiei. De ce? Pentru că punctul 6, subiectul I al Evaluării Naţionale la matematică, le-a solicitat elevilor ceva nepermis, revoltător: să gândească! Astfel, pentru unii nu este neapărat logic să avem un număr de elevi care iau o anume notă; se poate şi varianta o notă care ia nişte elevi! (…)
Multe ar mai fi de comentat legat de această întrebare, dar şi despre altele din acest examen. De exemplu, apucătura naturală a tinerilor la pubertate de a face totul exact pe dos, obişnuiţi de această societate modernă cu replica: da ce, aşa nu se poate? Acest thinking outside the box cu tot dinadinsul, cred că le-a jucat de data asta o mică festă multor elevi.
Apoi, lipsa antrenamentului în gândirea intuitivă folosită în matematica proces, dar absentă în predarea matematicii rezultat (denumiri preluate de la Eugen Rusu, Psihologia activităţii matematice, 1969), această lipsă a gândirii intuitive ar putea fi considerată un motiv de bază pentru greşeala multora dintre elevi.
Nouă personal, această întâmplare ne aduce aminte de o alta, pe care merită să o evocăm în acest moment, şi care ar putea primi titlul: câţi dinţi are un biscuite pe colţ? În 2000 am dat la Concursul de matematică PENTAGONIA problema cu biscuitele, fără să precizez că biscuitele are – natural – un singur dinte pe colţ, acesta făcând deci parte din ambele laturi care converg în acel colţ. Pur şi simplu, aş fi distrus farmecul problemei. Deci: Un biscuite are pe lungime 12 dinţi iar pe lăţime 8 dinţi. Câţi dinţi are biscuitele? Desigur că unii elevi au greşit atunci, iar profesorii acestora au insistat să punctăm şi răspunsul în care un elev făcea perimetrul fără să gândească. Când ne-am întâlnit ulterior, au recunoscut râzând, “printre rânduri”, că au stricat o problemă frumoasă, dar faptul fusese consumat.
Legat de subiecte în general, pot spune că acestea au fost în principiu OK! Este bine că au avut şi probleme grele, ca să nu avem o aglomerare a notelor de 10, ca în 2013. Este bine şi că am avut exerciţii uşoare destule, astfel încât şi elevii slabi să poată ajunge la nota 5: contabilizând întrebările lejere, ajungi chiar la 5,50, lăsând elevului slab chiar posibilitatea unei greşeli, pentru a ajunge la pragul psihologic de 5 (las’ că nu sunt chiar aşa de slab!). Ce-i drept că ultima întrebare uşoară, cea cu perimetrul triunghiului echilateral, era cam ascunsă pentru elevul slab, dar foarte stresat de atâta matematică.
Două obiecţii avem: în primul rând, repetarea întrebării cu perimetrul, atât la pătrat cât şi la triunghi, o considerăm jenantă; chiar nu mai există alte întrebări uşoare? De exemplu, la pătrat putea fi pusă întrebarea inversă: perimetrul atâta, cât este latura? Dar cel mai înjositor pentru un profesor este să vadă un exerciţiu banal cu două operaţii supersimple de ordinul I şi ordinul II, în care acestea sunt aşezate chiar în ordinea din ordinea operaţiilor. Pentru ce ne mai zdrobim atâta, noi învăţătorii şi profesorii, dacă nici asta nu mai trebuie să ştie un elev? Punctul 1. de la subiectul I îl considerăm ruşinos!
Revenind în final la graficul buclucaş, ar mai fi o întrebare nelămurită: oare din cauza acestui grafic la unele şcoli calculatoarele nu au putut printa subiectele de pe aplicaţia ministerului? Nu ia nimeni în discuţie această situaţie şi stresul enorm cauzat la nivelul comisiilor, şi la nivelul elevilor, datorită întârzierilor iminente? Noi avem cunoştiinţă de două astfel de situaţii, dar sigur nu au fost doar acestea în toată ţara.
Mariana şi Titus Grigorovici