Leonardo da Vinci – “Amintiri din copilărie”

Matematica nu este doar ştiinţa pură ce şi-o doresc unii, compusă din raţiune curată şi seacă. Matematica este compusă şi din emoţie, iar cu trezirea emoţiei în prezenţa gândirii, îi putem atrage pe elevi, chiar îi putem cuceri pe unii dintre ei. Sau, măcar le putem face orele de matematică mai suportabile. Consider că profesorul de matematică, atăt la gimnaziu, cât şi la liceu, ar trebui să aibă un repertoriu în acest sens, o colecţie din care să aducă la ore cu diferite ocazii mici poveşti legate de matematică, cu care să-i mai “vrăjească” câte puţin pe elevi. Odată, de curând, un fost elev foarte talentat la matematică, dar care s-a orientat profesional în altă direcţie (îi predasem din clasa a V-a până în a XII-a), mi-a mărturisit la o discuţie că: domnule Titus, am uitat totul din matematică! Mai ţin minte doar că ne povesteaţi mult şi că era aşa de frumos! Deci, 98% din orele de matematică, constând în matematică obişnuită (lecţii, exerciţii şi probleme), s-au pierdut în uitare, dar cele 2% poveşti şi matematică distractivă şi-au lăsat o amprentă durabilă mult mai puternică. Asta datorită înăşi emoţiilor puternice trezite în elev.

Ca urmare, vom deschide o nouă categorie în lumea Pentagonia, unde vom posta diferite poveşti în care personajul principal este chiar matematica, aşa cum au trăit-o sau şi-au imaginat-o unii sau alţii. Rândurile următoare sunt preluate din cartea lui OVIDIU DRIMBA – Leonardo da Vinci (Editura Tineretului, 1957).

Titus Grigorovici

*

(…) copilul din Vinci, care abia împlinise patrusprezece ani, ce şi-ar fi putut dori el mai mult decît norocul acesta neaşteptat – de a fi apreciat de marele Verrocchio, de a putea intra ca ucenic în atelierul său şi de a putea trăi de-acum înainte cei mai frumoşi ani ai vieţii – anii tinereţii – în însuşi creierul Italiei timpului – în Florenţa? (pag. 12)

(…) Nu va uita niciodată cum, în prima zi, în loc să-i vorbească despre pictură, cum se aşteptase, meşterul îi vorbise numai de matematică şi de geometrie. Verrocchio socotea că matematica e temelia atît a ştiinţei cît şi a artei, iar geometria – “mama desenului, care este părintele tuturor artelor”(…). (pag.24)

Odată, îl trimisese la vestitul astronom şi matematician Toscanelli, după un tom gros de geometrie, căci Messer Andrea (Verrocchio) nu se mai sătura să adîncească studiul perspectivei. Seara, i-l dădea şi lui Leonardo, care stătea adesea pînă în zori înfundat în paginile cărţii, copiind, calculînd, învăţînd cu pasiune, ca şi cum ar fi vrut să ajungă matematician, nu pictor. Bătrînul astronom, fire ursuză şi cam zgîrcit la vorbă, îl invitase însă să treacă mai des pe la el. Mai tîrziu, PaoloToscanelli va ajunge dascălul cel mai iubit al lui Leonardo într-ale ştiinţei. (…)

Leonardo va mai cunoaşte aici în Florenţa şi alţi învăţaţi cu renume, ca Benedetto Aritmetico, cel care va îndrepta privirile şi interesul tînărului în spre problemele mecanicii şi ale tehnicii vremii; (…) Dar nici unul nu-l va entuziasma atât ca atotştiutorul Paolo Toscanelli, bătrînul savant convins că mergînd mereu înspre apus poţi ajunge în Indii, – omul de ştiinţă care va trimite la Lisabona genovezului Cristofor Columb o foarte amănunţită hartă maritimă, ce îi va fi de mare folos navigatorului pornit spre Indii, pentru ca în cele din urmă să descopere America. (pag.25-26)

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Solve : *
27 − 24 =