Conferinţă Constanza Kaliks

5WM-1 din 5 oct. 2015

A învăţa să gândeşti (La aptitud de pensar, Learning to think)

Cu această conferinţă pornim prezentările activităţilor de la primul Congres mondial al profesorilor de matematică Waldorf, codificat 5WM la Goetheanum, centrul de cultură de la Dornach, lângă Basel, Elveţia (5-9 oct. 2015).

La congres au participat 98 de dascăli din 32 de ţări. Iată unele date: câte unul din Australia şi Noua Zeelandă, două doamne din Asia (Filipine, respectiv Japonia), trei colegi din Africa, câte un grup hotărât din America latină, respectiv America de nord; restul de 64% din Europa (incluzând cultural aici şi participanţii din Israel); doar cca. 31% erau vorbitori de germană.

D-na Constanza Kaliks predă la Seminarul didactic din São Paulo, Brazilia şi este conducătorul Secţiunii pentru tineret de la Goetheanum. Conferinţa a fost ţinută în spaniolă, noi audiind-o în traducere simultană (germană, respectiv engleză). Vă prezentăm în continuare în scurte idei, după notiţele noastre, prelegerea d-nei Kaliks ţinută la deschiderea congresului (adăugările personale le-am notat cu CTG). Rămâne de datoria cititorului să-şi completeze în imaginaţie multele pasaje de legătură între ideile prezentate. Trebuie doar să v-o închipuiţi pe d-na Kaliks cu un discurs latin, deosebit de temperamental (pilotul german de Formula 1 Sebastian Vettel, întrebat cum este la echipa italiană Ferrari, a răspuns: se vorbeşte foarte mult cu mâinile!).

  • Caracteristica centrală a matematicii: curiozitatea, creativitatea, “prin mine, prin gândirea mea”.
  • Cele două coloane centrale ale predării matematicii rezidă în următoarele afirmaţii:

I – lucrurile acestea sunt de când lumea aici;

II – hai să descoperim ce putem găsi aici (I can discover a world which is in my mind).

  • Ca urmare, există două căi extreme de predare:

I – să predai ca şi cum lucrurile sunt cunoscute de mult;

II – să predai astfel încât copilul să descopere formulele, cunoştinţele din lecţie.

  • Predarea matematicii are în faţa ei trei mari provocări:

1) Trecutul şi viitorul trebuie să se întâlnească în noi, participanţii la ora de matematică; elevul trebuie să înveţe lucruri vechi drept noutăţi.

2) Arta predării matematicii;

3) Cantitatea absurdă de informaţie (în supradoză, dar superficială) la care s-a ajuns în ultimii 50 de ani.

  • 30 milioane de copii nu merg la şcoală (date UNICEF de la sfârşitul lui sept. 2015).
  • Care este valoarea cunoaşterii? Informaţia nu se poate transforma în inteligenţă; cunoaşterea (ştiinţa) se poate însă transforma în inteligenţă. Din păcate, suntem deseori tentaţi să vedem stocarea de informaţii drept inteligenţă (este una din liniile de distrugere a copiilor de mici: avem impresia că dacă ştiu multe, sunt şi inteligenţi; sindromul micului Einstein, cu prototipul Dexter, cunoscutul personaj de desene animate din anii ’90 – adăugare CTG). Este o iluzie a crede că prin aglomerarea matematicii în copil acesta va avea o mai bună legătură cu lumea.
  • Prin matematică înveţi să te descurci în “ceva (nesenzorial)”.
  • Cum a evoluat istoric perceperea cunoaşterii:

a) În trecut omul gândea: “eu sunt parte a întregului” (“întreg pe care nu-l înţeleg”, în antichitate, respectiv “întreg pe care-l înţeleg”, începând din secolul XVI);

b) În prezent omul gândeşte: “întregul este al meu” (de ex. “întreaga lume este a mea prin intermediul internetului” – adăugare CTG). Cum influenţează aceasta predarea?

  • Şcoala trebuie să îmbine echilibrat următoarele două tipuri de activităti:

i) – activităţi creatoare; ii) – activităţi receptoare. Eu trebuie să fiu creator şi receptor în acelaşi timp; să fiu dispus oricând să încep a mă juca din nou (Ich muss Schöpfer und Empfänger gleichzeitig sein; immer neu anfangen zu spielen).

25 oct. 2015

Mariana Grigorovici

Titus Grigorovici

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Solve : *
21 + 30 =