Mai deunăzi urmăream la televizor un concurs de sărituri cu schiurile de la trambulină. Totul decurgea cum nu se poate mai bine, erau în manşa a doua a concursului, săritorii zburau tot mai mult, tensiunea creştea iar comentatorul se străduia să redea cât se putea de bine starea de spirit din jurul trambulinei. La un moment dat comentatorului nu i-a mai ajuns vocabularul normal şi a apelat la amintirile vagi ce le mai avea din copilărie: cutare săritor, ne aşteptăm să primească note bune de la juriu, pentru că a aterizat foarte bine, cu schiurile coplanare!
Era să mă apuce sughiţu’: oare cum ar fi să aterizeze un schior cu schiurile necoplanare? N-aş vrea să văd aşa ceva! Concurentului respectiv îi fugise piciorul drept un pic în exterior, iar comentatorul a vrut probabil să exprime că schiurile au fost la aterizare aproape paralele, cu un defect neglijabil. Ce a ieşit pe gură, ne arată însă ceaţa deasă ce se aşterne după ani şi ani asupra cuvintelor “turnate cu tolceriu” în mintea elevilor, fără ca aceştia să le înţeleagă cu adevărat. Pentru că un lucru este clar: ce ai înţeles cu adevărat nu se va putea întoarce niciodată greşit, sub forma unei astfel de perle.