Împărţirea la zero în primar

Ia priviţi ce imagine minunată am găsit pe pereţii unei clase, la o învăţătoare de la o şcoală “de centru” din Cluj. Habar nu aţi avut voi, dragi profi de mate, cum se face împărţirea la zero!

TablaImpartirii

Ei, acuma ştiţi! Dacă n-ar fi de plâns, atunci ar fi de râs!!!

Se pare că cei de la editura cu pricina s-au prins de gafă: afişul existent actualmente în oferta lor nu mai conţine şi împărţirea la zero. Rămân doar gândurile despre cum s-a putut aşa ceva, de ce este nevoie ca elevii să înveţe pe dinafară tabla împărţirii (vezi citatul din Eugen Rusu cu ştiutul pe dinăuntru), cum de învăţătoarea respectivă nu şi-a dat seama de greşeală (şi cine ştie câte astfel de afişe or fi atârnând prin clasele patriei noastre) etc.

Gaşca cu poza

Din perlele comentatorilor TV

Mai deunăzi urmăream la televizor un concurs de sărituri cu schiurile de la trambulină. Totul decurgea cum nu se poate mai bine, erau în manşa a doua a concursului, săritorii zburau tot mai mult, tensiunea creştea iar comentatorul se străduia să redea cât se putea de bine starea de spirit din jurul trambulinei. La un moment dat comentatorului nu i-a mai ajuns vocabularul normal şi a apelat la amintirile vagi ce le mai avea din copilărie: cutare săritor, ne aşteptăm să primească note bune de la juriu, pentru că a aterizat foarte bine, cu schiurile coplanare!

Era să mă apuce sughiţu’: oare cum ar fi să aterizeze un schior cu schiurile necoplanare? N-aş vrea să văd aşa ceva! Concurentului respectiv îi fugise piciorul drept un pic în exterior, iar comentatorul a vrut probabil să exprime că schiurile au fost la aterizare aproape paralele, cu un defect neglijabil. Ce a ieşit pe gură, ne arată însă ceaţa deasă ce se aşterne după ani şi ani asupra cuvintelor “turnate cu tolceriu” în mintea elevilor, fără ca aceştia să le înţeleagă cu adevărat. Pentru că un lucru este clar: ce ai înţeles cu adevărat nu se va putea întoarce niciodată greşit, sub forma unei astfel de perle.

Doi soţi

Doi soţi, dânsa profesoară de lb. română, iar dânsul profesor de matematică, stau dupăamiaza şi pregătesc lecţii. La un moment dat pe doamna o loveşte romantismul:

– Dragule, de când n-ai mai citit şi tu o poezie?

La care domnul îi răspunde sec:

– Da’ tu de când n-ai mai rezolvat o ecuaţie?

Un banc matematic cu trei specialişti

Un biolog, un statistician şi un matematician şedeau pe terasa unei cafenele şi savurau licoarea minunată, uitându-se la lumea ce se plimba prin zonă. Un bărbat şi o femeie intră în clădirea de vis-à-vis. Peste zece minute cei doi ies din clădire însoţiţi de un copil.

– S-au reprodus, concluzionează rapid biologul.

– Ba nu, îl corectează statisticianul, în medie au intrat şi au ieşit 2,5 persoane.

– Nu, nu, nu, dă matematicianul din cap. Este foarte clar: dacă acum mai intră cineva înăuntru, atunci clădirea va fi goală!

*

Acest banc este preluat din lucrarea lui Ian Stewart – Professor Stewart’s Cabinet of Mathematical Curiosities (2008), Profile Books, London, şi descrie cum nu se poate mai bine comicul obsesiilor dogmatice ale diferiţilor specialişti.

Câţi de “i” ?

În sfârşit am aflat cu câti de i se scrie cuvântul copii/copiii: cu atâţia de i câţi copii sunt!

Dacă sunt 2, avem copii; dacă sunt 3, avem copiii; dacă avem un grup de 5 la locul de joacă, vom scrie copiiiii! Clar şi logic!

P.S. Elevii din clasa a VI-a s-au distrat de minune când unul a constatat că ei sunt 20. Eram după ora de lb. română…. 🙂

Val de aluzii matematice în muzică vara asta!

Când Smiley ne explica cum că viaţa e o structură complexă, concavă sau convexă, atunci când cânta despre cai verzi pe pereţi, am ridicat desigur o sprânceană.
Vara aceasta însă aluziile la matematică au devenit tot mai explicite: întâi a început să ne explice Shift ce spunea profu’ de mate: Istrate, tu visezi, n-o s-ajungi departe! în melodia despre avioane de hârtie. Naşpa, profu’ ăla de mate!
Apoi a apărut Delia spunând că eu nu accept geometria în iubire! în controversata piesă Da, mamă. Ce-o fi vrând să zică? Sau doar dă bine să-ţi expui public opoziţia faţă de matematică?
Oricum, amândoi prezintă în punctul lor de vedere matematica drept opusă faţă de starea de visare. Oare ce-o mai urma? Cum vă simţiţi, ca profesori, la aceste aluzii?