Biziday despre starea şcolii româneşti (2)

Dl. Moise Guran a vorbit la Pastila Biziday de la Europa fm din 5 dec. 2019 sub titlul Cum se face că avem un preşedinte inspector şcolar şi un fost premier analfabet funcţional despre realitatea învăţământului şcolar românesc. Să studiem în această analiză cea de a doua idee cuprinsă în intro-ul acestei pastile Biziday (reiau în citat doar intro-ul).

Dacian Cioloş îi sugerează preşedintelui Iohannis depolitizarea sistemului de educaţie prin chemarea partidelor să semneze un nou pact, prin care toată lumea se angajează să păstreze minimum 5 ani un ministru al educaţiei care să vină din afara sistemului însăşi şi care să nu depindă de prea desele schimbări de guverne de la noi. Da, acesta ar fi un pas mare făcut spre scoaterea politicii din şcoli, dar ar fi abia primul. Următorul – din punctul meu de vedere – ar fi renunţarea la pârghiile prin care politica influenţează şcoala direct, indiferent de ministerul educaţiei. Iar acestea sunt inspectoratele şcolare.

*

Uau! În sfârşit cineva atinge şi aceste aspecte (eu nu le susţin neapărat şi în totalitate, dar apreciez că în sfârşit cineva le ia în discuţie). La 30 de ani de la Revoluţie, cineva pune de pildă sub semnul întrebării necesitatea inspectoratelor şcolare. Păi da, veţi spune, cum s-ar putea fără inspectorate? Şi aţi avea dreptate să vă întrebaţi: într-un sistem piramidal al autorităţii, aşa cum este organizat învăţământul românesc preuniversitar, într-o formă păstrată de pe vremea anilor de comunism, într-o astfel de structură inspectoratele sunt evident necesare.

La ce sunt bune inspectoratele? Vom putea găsi multe exemple. Eu mă rezum la unul singur, deşi vă asigur că am o grămadă de exemple. Câte situaţii de tipul scandalului din ultima vreme de la Universitatea „Spiru Haret” credeţi că ar exista pe an şi în sistemul preuniversitar, dacă n-am avea inspectorate şcolare? (Nu zic că aşa, cu inspectoratele pe cap suntem toţi îngeraşi)

S-ar putea imagina un învăţământ fără inspectorate? Păi, de pildă, prietenii maghiari (Ungaria adică) le-au desfiinţat imediat după căderea comunismului şi n-am auzit să le fi murit şcolile. Nimeni nu este de neînlocuit.

Din punctul meu de vedere, singurul moment în ultimii 30 de ani, când ar fi fost necesară o structură de asemena mărime şi forţă a fost în anii din urmă când ar fi trebuit introdusă la matematică forma de predare cerută de noua programă gimnazială. Aşa cum inspectoratele şcolare din anii ’80 au introdus cu forţa linia de predare cerută de reforma de la sfârşitul anilor ’70, obligând profesorii prin inspecţiile şcolare să predea în stilul şi după manualele din acea vreme, tot aşa actualii inspectori ar fi trebuit să fie pro-activi în sensul celor cerute în partea de metodică din noua programă. Din păcate, inspectorii care până la acel moment lucrau efervescent în direcţia preformanţei în excelenţă, nu au putut intra da azi pe mâine în noua paradigmă, fiind la început mai mult împotrivă şi luînd în derâdere noua programă. Apoi, încet, au ajuns spre o stare de neutralitate. Desigur că nici de la minister nu a venit mare ajutor: de pildă, am înţeles că în vara lui 2019 nici nu a avut loc obişnuita întâlnire cu inspectorii. Şi atunci, ce să facă şi ei? Ne-au strâns şi ne-au spus că “au încredere în noi, că o să ne descurcăm”. Pe scurt, aşadar, în singurul moment când ar mai fi fost necesară cu adevărat o structură de acest fel la nivel naţional, structura a eşuat. Poate cei care au vorbit de sus n-au înţeles ce şi cum să le spună inspectorilor; poate aceştia n-au înţeles despre ce este vorba şi n-au înţeles ce trebuie să transmită profesorilor, n-au conştientizat valoarea momentului, luându-l chiar în derâdere. Nu ştiu de fapt care a fost problema. Ştiu doar că degeaba a fost pentru că nu s-a produs mişcarea de paradigmă cerută prin programa din 2017.

Şi atunci la ce sunt bune inspectoratele? Ca să ne inspecteze dacă ne facem treaba? Sau ca să ne obişnuim cum să ne ferim atunci când nu ne facem treaba? Este clar că rolul cel mai mare al inspectoratelor este similar cu cel al părinţilor şi al notelor la făcutul temelor şi pregătitul examenelor. Dacă n-ar fi frica de note proaste şi de pedeapsa părinţilor, puţini dintre elevi ar învăţa de voie bună şi nesiliţi. Dacă n-ar fi frica de inspectori, câţi profesori şi-ar face treaba conştiincios? Întrebarea poate fi generalizată la nivelul societăţii: Dacă n-ar fi frica de şef, câţi şi-ar face treaba? (Deunăzi, într-o discuţie la radio despre jocurile pe telefon, careva spunea că se joacă acasă, pe drum şi la serviciu) Exact! Păstrarea inspectoratelor asigură doar scăderea totală a conştiinţei muncii.

Din păcate, în loc să evolueze către o gândire liberă, inspectoratele s-au “osificat” într-o structură de introdus hârţogării, rapoarte ş.a. Şi în acest sens am foarte multe exemple, dar voi da numai unul singur. Pe vremea când eram director trebuia să merg la un inspector ca să opţin avizarea unui dosar de tabără de o săptămână pentru o colegă învăţătoare. Aceasta vroia să meargă la o pensiune cu clasa a III-a în octombrie pentru a cunoaşte cu toţii preocupările tradiţionale de la ţară specifice sezonului recoltei: culesul strugurilor, aratul, pregătitul de iarnă etc. Inspectorul cu pricina m-a privit nedumerit, ce vreau eu acolo: “dar, de ce nu merg în săptămâna Şcoala altfel” m-a întrebat. Pe vremea respectivă, această săptămână era fixată înainte de vacanţa de Paşte, aşa că i-am răspuns singurul lucru ce mi-a trecut prin cap: “pentru că strugurii se culeg toamna, nu de Paşte”.

În general, eu nu înţeleg de ce noi, Şcoala Waldorf care suntem o şcoală profund “altfel” şi avem o sumedenie de activităţi cu sens înşirate pe tot anul şcolar, de ce trebuie să mai facem şi cândva o săptămână “Şcoala altfel”? Vă spun eu: din două motive. În primul rând, pentru că ministerul n-a inclus în regulamentul specific faptul că şcolile alternative, adică “altfel”, de vreme ce sunt “altfel” tot timpul, ele nu mai trebuie să facă săptămâna “Şcoala altfel”. În al doilea rând, pentru că inspectoratele şcolare nu au forţa de a gândi şi de a decide local că o şcoală alternativă  este deja “altfel” mai tot timpul şi nu mai are sens să mai facă săptămâna “Şcoala altfel” după tipicul şcolilor obişnuite. Logic? Pentru unii da, pentru unii ba.

Îmi permit în final şi o completare la raţionamentul D-lui Guran. După pactul propus de D-l Dacian Cioloş cu ministrul învăţământului pentru 5 ani, ca prim pas, Moise Guran propune ca un al doilea pas necesar desfiinţarea inspectoratelor şcolare. De ce nu vorbeşte şi de al treilea pas, cel al funcţionării şcolilor private cu drepturi egale cu cele de stat, astfel încât acestea să primească aceleaşi sume de bani pe cap de elev ca cele de stat. Vă spun eu: pentru că, din acest punct de vedere, majoritatea populaţiei trăieşte în continuare în paradigma comunistă cară pune din start un semn serios de întrebare asupra ideii de iniţiativă privată în educaţie. Un astfel de pas ar duce la o accesibilizare a şcolilor private şi o creştere a ofertei educaţionale în general, bazată pe meritocraţie. Desigur, ar fi multe eşecuri într-un astfel de proces (vezi exemplul cu “Spiru Haret”), dar aşa cum este acum este bine? De ce, pe de altă parte, toată lumea critică şcoala şi sitemul şcolar?

La 30 de ani de la Revoluţie vorbim şi analizăm privind în urmă, despre cât de greu s-a făcut privatizarea în România, şi cum oamenii strigau la Revoluţie mai ales “jos Ceauşescu”, comunismul rămânând ca opţiune de luat în seamă pentru o vreme. Din păcate, nici acum la 30 de ani după Revoluţie nu ne gândim că România are în continuare un sistem şcolar organizat pe modelul comunist, în care facem cum ne-au învăţat comuniştii, anume îi privim ciudat, în cel mai bun caz cu invidie, pe cei “altfel” sau pe cei privaţi. CTG

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *