Ecouri la Simularea EN din martie 2019 – Elevii nu pot sau nu vor?

Următorul text este preluat în mare parte din emisiunea România în Direct de luni 25.03.2019 de la Europa FM, emisiune moderată de dl. Moise Guran. Dacă preferaţii să ascultaţi emisiunea întreagă (cca. o oră), o găsiţi la adresa https://www.europafm.ro/programe/romania-in-direct/?utm_source=MENIU&utm_medium=link (accesaţi a doua înregistrare din ziua respectivă).

Moise Guran: 63% dintre elevii clasei a VIII-a nu ştiu cele patru operaţii simple aritmetice; astăzi îi analizăm puţin şi pe ei, pe copiii noştrii. La România în direct vă întreb: nu vor sau nu pot mai mult? S-au desfăşurat simulările pentru Evaluarea Naţională; pentru prima oară s-au dat simulări şi la clasa a VII-a, pentru prima dată s-au introdus şi grile la clasa a VII-a, … vă spun că e un stres atunci când se schimbă metoda de examinare, întotdeauna a fost, … examenele sunt din ce în ce mai uşoare, dar pe de altă parte rezultatele rămân într-o zonă în care te îngrozeşti de ce afli. … câteva pasaje din analiza domnului profesor Ştefan Vlaston publicată pe Adevărul.ro … cele patru operaţii. …. ştiţi că ele au o ordine de derulare pe care dacă nu o respecţi, rezultatul nu e cel bun;  … cum e posibil ca după opt ani de şcoală să nu poată face nişte operaţii simple. … Concluzia domniei sale este următoarea: şcoala nu se pliază pe cerinţele şi pe talentele elevilor, ci procedează invers: elevii să se plieze pe cerinţele şcolii. Aşa ceva nu e posibil, pentru că nu toţi elevii au aceleaşi resurse şi înclinaţii pentru diferitele discipline. Pentru că programa la matematică este prea stufoasă pentru majoritatea elevilor, 63% nu învaţă nici ce ar putea, cele patru operaţii elementare. Din acest motiv în Germania se despart încă din clasa a V-a, filiera teoretică de filiera tehnologică. La filiera tehnologică se pregătesc elevii care vor urma preponderent şcoala profesională pe o curriculă mult simplificată. În Germania 70% dintre elevi urmează şcoala profesională la recomandarea imperativă a profesorilor şi a psihologilor. … Haideţi să-i analizăm un pic şi pe copiii noştri. … sau, matematica aia nu ne foloseşte la nimic în viaţă?

Robert: din punctul meu de vedere, ei pot şi ei vor, numai că ei sunt mult mai adaptaţi, ei încearcă să se adapteze mult mai bine la situaţia prezentă mai bine decât vedem noi. Noi o vedem prin intermediul … cutumelor, prin intermediul vremurilor pe care noi le-am trăit.Copiii pot şi vor, numai că nu sunt lăsaţi, nici de către părinţi nici de către dascăli. Copiii vor să se adapteze la viaţă, să înveţe lucrurile care să-i ajute în viaţă, să-şi atingă scopurile pe care ei … Numai că şcoala nu-i ajută şi nici părinţii nu-i ajută în această idee … Ei se zbat, vin plini de curiozitate în prima zi de şcoală, … prin clasa a VII-a sunt vai de capul lor, pentu că nu li se dă ceea ce au nevoie. MG: spuneţi că ei resping şcoala asta, dezvoltă o aversiune faţă de şcoală? Robert: Da, pe de o parte, iar şcoala îi respinge pe ei. … din cauza demotivării. … ei sunt dornici de achiziţii, dar nu prin metodele învăţate la şcoală … soţia mea este învăţătoare, de cca. 25 de ani: materia care se făcea într-o săptămână, acum trebuie să se facă într-o zi; aşa cere programa. … copiii nu înţeleg de la şcoală, copiii muncesc, dar nu înţeleg …

Irina: … vina este împărţită între copii şi profesori … sunt copii foarte buni şi în general profesorii lucrează doar cu ei, ceilalţi nu sunt băgaţi în seamă. În momentul în care un copil nu este prea priceput … se râde de un copil care iese la tablă şi nu ştie … cine vrea poate; copilul meu – recunosc – nu vrea! Noi muncim ca să facem faţă examenelor (pentru clasa a VIII-a). Nu-i place, se cunoaşte că învăţăm această materie doar din obligaţie, pentru că avem examen. … MG: deci, matematica este un chin pentru copii. De ce matematica este un chin pentru copii? Trebuie să existe o explicaţie.

Florin: Vina este la programă; programa noastră este ca un meniu la o nuntă: nu poţi să mănânci tot la o nuntă, aşa şi cu programa şcolară. … Aşa copiii se suprasaturează repede, clachează, renunţă, şi asta o fac fiecare, depinde, în a 2-a, a 4-a, a 5-a. Degeaba predă profesorul materie tot mai complicată, dacă el a rămas tot la nivelul ăla. MG: Da, profesorul merge înainte cu o parte a copiilor, care reuşeşte să ia peste 5. Florin: Da, şi cu adevărat 20% din copii înţeleg cu adevărat materia…. Mi-e greu să cred că 30% din elevi ştiu în clasa a 12-a ce-i aia o integrală, nu să o rezolvi, că aia înveţi o metodă, ci ce-i întradevăr acolo. Problema-i cu materia, că este foarte foarte complicată. …Degeaba îl dai la pregătire în clasa a 5-a, că el le-a pierdut pe drum în clasa a 3-a, a 4-a…. Ce facem cu un elev al cărui părinţi nu are bani şi nici nu ştie să explice? Cu copilul trebuie să lucrez acasă. Dacă nu se lucrează, copilul va uita şi asta crează frustrare. … Normal că nu-ţi place matematica dacă tu nu reuşeşti, nu ai satisfacţia că ai reuşit singur să faci o problemă. Şi-aşa se-adună şi s-a blocat. MG: explicaţia dvs. este de tipul că “ ar vrea da’ nu pot, iar când nu mai pot, după aia nici nu mai vor, n-au de ce să mai vrea” …

Ana: … unul dintre copii eminent la matematică şi la celelalte; copilul al doilea în schimb, primii patru ani, practic şcoala primară, a evoluat excepţional; trecând în ciclul gimnazial am întâmpinat problema că profesorul de matematică, o doamnă, îi teroriza, nu ştia să le explice. Copilul meu nu mai învăţa la matematică. Venea acasă cu note din lucrări, o dată cu 2, o dată cu 10. Întrebând “care este nivelul fiicei mele?”, mi-a spus “nu ştiu doamnă, nu lucrează acasă, nu face, nu nimic, nu cutare, nu în sus, nu în jos. Dar în schimb, profesorul nu era de calitate. MG: Asta-i concluzia dvs.! Ana: între timp şi alţi părinţi s-au plâns la şedinţe; toţi spuneau că elevii vin acasă cu lecţiile neînvăţate (cred că vroia să spună neînţelese-CTG). … Profesorii nu ştiu să atragă elevii, să explice; matematica pe înţelesul copiiilor! Al doilea punct este că se lucrează foarte mult cu elevii care acasă reuşesc părinţii să-i ajute, să depăşească lacunele cu care vin de la şcoală, şi pe urmă profesorul lucrează doar cu cei care sunt pregătiţi. MG: deci dvs. spuneţi că profesorul la şcoală lucrează doar cu copiii care au înţeles de acasă materia. Ana: Da, şi vă spun de ce: în clasa a 7-a, văzând cum este, am început şi eu să dau copilul la meditaţii, la pregătire la o altă doamnă. Pentru că doamna profesoară de la şcoală, eu cred că făcea tendenţios lucrul acesta, pentru a merge copiii la dânsa în pregătire. Toţi cei care mergeau în pregătire, erau cu note superioare, ceilalţi nu, îi apostrofa în timpul orelor, îi făcea în toate felurile, idioţi, cretini, proşti, “ca şi părinţii voştri” (expresie: “nu puteţi pentru că sunteţi ca şi părinţii voştri!”) MG: Ana, ceeace descrieţi dvs. sunt lucruri foarte grave; n-aţi făcut şi dvs. o sesizare la direcţiune, la inspectorat … Ana: Credeţi-mă că îmi pare rău toată viaţa că nu am dat în judecată această profesoară, că nu am târât-o în tribunal, pentru că mi-a distrus copilul. Eu a trebuit să merg cu ea la psiholog, datorită acestei doamne profesoare. Mai mult de atâta, după ce am trimis-o la pregătire, a luat la capacitate 9.64. Deci, copilul meu nu avea probleme; problemele erau la profesoară, la cadrul didactic, cel care avea obligaţia … Acum este în anul 2 la facultate în exteriorul ţării. … Inclusiv şi programa şcolară este extraordinar de stufoasă şi, de multe ori, profesorul se plângea că el trebuie să-şi facă programa. Pe el nu-l interesează că copilul nu înţelege nimica, pentru că el are obligaţia să-şi facă programa. Aici este una dintre problemele majore. Păi, treci peste o lecţie când vezi că elevii nu au reuşit să asimileze absolut nimica. MG: E în felul următor: profesorul trebuie să găsească un compromis între viteza cu care se mişcă toată clasa – ştiţi cum se spune: viteza unei flote este viteza celei mai încete corăbii – pe de altă parte trebuie să meargă mai departe cu cei care muncesc mai mult, înţeleg mai mult, de care se ocupă părinţii mai mult, sau nu trebuie să meargă? E un întreg conflict acolo şi pentru profesor. … Cred că ar trebui cu toţi să recunoaştem că orele de matematică sunt un supliciu naţional pentru copiii noştri. Hai să întelegem de ce, şi care-i poate vina noastră a părinţilor? Sau poate a copiilor sau poate a profesorilor de matematică? Sau poate a programei? Hai să ne sfătuim.

Rareş: … este inevitabil: nu o să găseşti un părinte care să zică “copilul meu este de vină.”, pentru că şi bufniţa zice că puiul ei este cel mai frumos. … eu lucrez cu studenţi: este un dezinteres general … nu aş putea să dau cauza … este multifactorial. … este ceea ce transmite părintele copilului şi cum reuşeşte să-l motiveze … undeva se pierde. … MG: … la fel şi la matematică copiii memorează tot felul de exerciţii pe care sunt trimişi să facă tone de exerciţii acasă. Şi face şi face…, trebuie să le scuipe. În realitate nu-i ajută. Rostul matematicii, acela de a-i ajuta osatura raţională a omului, că ăsta e rostul matematicii, nu se mai produce în momentul în care copilul face mecanic nişte exerciţii, aceleaşi tipuri de exerciţii până-i intră în reflex. De ce? Pentru că nu mai trebuie să gândească ca să le facă! Rareş:  Da, dar făcând exerciţiile, având o bază serioasă, vei putea merge la matematica superioară. MG: Sau nu, pentru că nu toţi fac matematici superioare. În afară de asta, 2 + 2 se rezolvă cu un calculator; avem toţi telefoane celulare cu calculator? Avem! De ce trebuie să ştim chestiile astea? Rareş: Asta este generaţia nouă. Este poate un regres, sau poate un progres? Numai timpul ne va arăta. MG: Să nu ne arate prea târziu, despre asta este vorba.

Dana: Să stabilim de la început: sunt mămica unui “băieţel” în clasa a 8-a, sunt profesor de matematică şi predau într-o şcoală din mediul rural, unde copiii nu-şi permit meditaţii acasă. Punctul meu este că lipseşte motivaţia învăţării. Mă uit la băieţelul meu de clasa a 8-a. MG: Nu dvs. trebuie să le daţi motivaţia învăţării? Dana: Corect, aşa este. Poate (el poate, băieţelul, adică este capabil-CTG); vine acasă, îi explic “uite, mamă, de ce trebuie să învăţăm”. Merge la şcoală; vine: “m-am lămurit: nu mai îmi trebuie învăţat”. Ceilalţi, cei din mediu rural, singurul lucru care-l visează este să termine şcoala şi să plece în străinătate la muncă. Eu tot le explic, că-i mai uşor pixul decât sapa sau roaba sau statul la căpşuni, dar … Caut de ani de zile să-i motivez, nu am reuşit decât la foarte puţini. Şi familia are cumva un rol important, dar dacă mă uit la copilul meu pe care nu reuşesc să-l motivez foarte bine, că mi-l demotivează societatea cumva. MG: Cum îl demotivează societatea? Dana: Nu ştiu. Nu are exemple: “am ajuns vedetă, bogaţi fără multă carte” … MG: Matematica nu e cumva un joc? Copiii de azi nu sunt tentaţi de jocuri? Dana: Mă uit la elevi, cât de bucuros este cel care a înţeles şi cât de relaxat este cel care a scăpat de oră fără să-l întreb nimic. Pentru că l-am văzut că stă undeva acolo, şi este dezinteresat, l-am scos la tablă, a “pictat” ceva – ajutat de colegi, ca să nu-l pun în situaţia neplăcută de a nu şti. Într-adevăr, şcoala nu trebuie să umilească … dar în acelaşi timp există lucruri şi la matematică care trebuie reţinute. Părerea mea este că şcoala nu sprijină într-adevăr învăţarea. Copiii aceştia nu merg la meditaţie; eu trebuie la şcoală să fac în aşa fel încât să ia 5 cu ce muncesc eu la clasă. Vă daţi seama, satisfacţia mea şi a copilului care reuşeşte să ia 5 fără ore suplimentare. Am avut copii care au luat şi 10, dar aceia au fost motivaţi. MG: Motivaţi cum? Dana: Motivat, el personal, undeva în genă. MG: Studiile arată că ne naştem cu toţii genii, dar pe parcurs ne prosteşte societatea. Sau, mă rog, aproape toţi ne naştem genii, da’ pe parcurs … Dana: De ce sunt familii întregu unde toţi merg bine şi sunt familii întregi unde toţi trăiesc din ajutorul social? MG: Pentru că şcoala nu suplineşte în nici o formă acolo unde familia greşeşte; da, soscietatea noastră este o societate în suferinţă. Dana: Eu suplinesc acolo unde familia greşeşte, dar … MG: Eu am avut o relaţia bună cu matematica. Atât de bună, încât şi acum dacă cineva îmi dă o problemă de geometrie – cu geometria am rămas – nu mă pot abţine să nu m-apuc s-o rezolv. La vremea respectivă nu aveam foarte multe jocuri, poate. Poate am avut norocul eu de a da de nişte dascăli care ne predau matematica ca pe un joc. Aşa cum copiii astăzi mor de nerăbdare să se întreacă pe calculatoare la tot felul de jocuri, pe vremea aia ne întreceam la matematică. Ce-o fi fost în capetele noastre, nu ştiu. De ce copiii nu mai percep matematica ca pe un joc? De ce-i un supliciu, de ce-i un chin matematica? Dana: De ce? Pentru că deşi materia s-a redus la jumătate (am văzut întâmplător, zilele trecute, un subiect pe care l-am dat noi la clasa a 8-a, şi nu mi-a venit a crede: “am ştiut eu să fac asta în clasa a 8-a?”) … Eu mă străduiesc să fac matematica un joc. Cine nu mă lasă? Este cel care vine şi-mi spune: “Cum, Madam, aici eşti cu materia? Păi da’ dumneata trebuie să fi nu-ştiu-unde, păi, cum adică, nu te ţi de programă?” … trebuie regândită, astfel încât copilul să se regăsească acolo, să înţeleagă “la ce-mi trebuie mie volumul unui corp”.

Mihaela: Sunt mămica unui “băieţel în clasa a 8-a (CTG: şi asta cu “băieţel”? În a 8-a nu mai sunt băieţei!!! Nu m-am mai putut abţine, scuze!) şi a unui băieţel în clasa a 4-a. Despre învăţământul gimnazial nemulţumirile mele ca părinte sunt mari. Există un dezinteres total al profesorilor, sunt foarte multe subiecte ambigue. … Sunt de acord cu doamna dinainte; şi eu mă străduiesc foarte mult cu fiul meu din clasa a 8-a. Este foarte greu de motivat în condiţiile în care exemple … Ce am observat la băiatul meu? Am început clasa a 5-a undeva între 8 şi 9. În clasa a 6-a ne-au schimbat profesorul, ne-a venit un domn profesor de matematică al cărei familie trăieşte undeva în străinătate. O oră venea la şcoală, zece nu venea … MG: Staţi, staţi. Matematica este o chestiune esenţială şi trebuie învăţată, ca să n-ajungem toţi prim-miniştrii! Matematica ne areanjează pur şi simplu modul de a raţiona. Pentru a avea ordine “în casă”, asta-i matematica. Lumea nu înţelege, foarte mulţi nu înţeleg rostul matematicii. Rostul ei este să putem gândi “în capetele noastre”. … Mihaela: Nu s-a luat nici un fel de măsură.   Profesorul de matematică mi-a spus că el încearcă să predea “un alt fel de matematică”, pe care eu nu-l înţeleg …nu au teme la matematică pe motiv că legea le interzice … când vine la şcoală le predă căte 7-8 teoreme într-o oră, fără nici un fel de aplicaţie … ei în clasă nu acumulează nimic …MG: Cât a luat la simulare? Mihaela: 4,90. Calculele le face, dar la noţiuni de algebră sau la noţiuni de geometrie, mai dificile, deja suntem depăşiţi. Eu sunt conştientă că nu toţi profesorii sunt aşa, că am avut noi ghinionul ăsta. MG: Dar, nu vă daţi seama pe semestrul II, înainte de Capacitate. Mihaela: Dintr-a 6-a mi-am dat seama, numai că am ezitat să-l mut, … m-am gândit la integrarea lui într-un nou colectiv…

Monica: Şi eu sunt mama unui “băieţel”, băiat, deja are 15 ani în clasa a 8-a (CTG: No! Că în sfârşit  şi-a dat seama o mămicuţă cât sunt de penibile, cum nu sunt ele în stare să vadă că le-a crescut “puiuţul”). Eu zic că de fapt vina este a sistemului. MG: E prea uşor, na, na, nu merge! Sistemul suntem noi toţi, părinţi, profesori, şcoală, curriculă, ăsta e sistemul. Sistemul e ţara în care m-am născut, lăsaţi sistemul, haideţi să mergem mai aplicat decât atât. Monica: … Înainte era motivaţia “ai carte, ai parte”. MG: Şi acum nu mai e? Monica: Dacă te uiţi în jur, nu cred că mai merge aceaşi motivaţie pentru ei. MG: Dacă te uiţi la telvizor, nu. Dacă te uiţi în jur îţi dai seama că merge exact aceaşi motivaţie! Monica: Da, dar la vârsta lor ei asta percep, ce văd la televizor, ce văd printre prieteni. MG: Poate stau prea mult la televizor? Monica: Da, şi asta este posibil. Copiii sunt motivaţi până la urmă şi de profesorul care predă, de modul cum predă. MG: De la asta am pornit, nu vor sau nu pot, copiii noştri? Monica: Cred că şi una şi alta. MG: Mai întâi nu vor şi apoi nu mai pot? Monica: Da, da! Până când ajung la maturitatea aia să zică că “da, îmi trebuie” se acumulează, acele pierderi din clasa a 5-a. MG: În clasa a 5-a realizezi că ora de matematică e un supliciu, că nu înţelegi nimic din ce spune profesorul. Dacă profesorul este şi sever … Monica: Dar nu-i adevărat! De ce trebuie să fie aşa? E o generaţie nouă. Nu mai ajunge doar să scri cu creta pe tablă şi să ştergi, să înşirui o serie de formule, desene şi atât. Şi învăţaţi pe din afară. Facem cinci tipuri de probleme şi gata, s-a terminat ora de matematică. Au tablete, trebuie să le pui geometria în spaţiu să vadă 3D, există metode… MG: Ştiţi că geometria în spaţiu este o forţare a minţii. E ca şi cum i-ai spune unui fotbalist că poate să învingă într-un meci fără să alerge foarte repede. De ce? Deoarece se poate acum şi pe calculator să fugi şi gata. Monica: Nu-i aşa. Din moment ce tu faci materia ta foarte plăcută, îi dai elevului o finalitate practică, să vadă, să înţeleagă, o să înveţe. Copilul meu este bun la matematică şi tot ce înseamnă fizică, chimie unde vede practic la ce foloseşte, acolo este bun. MG: OK, nu zic că n-aveţi dreptate, nu zic nici că aveţi dreptate. Evident că adevărul e undeva la mijloc, aspectele se intersectează. … Sistemul suntem noi toţi, e imposibil să nu fie şi vina părintelui. …

Este extraordinar cum uneori se aliniază stelele şi intră în direct astfel de ascultători, care se completează atât de bine şi reuşesc să acopere în măsură atât de mare un subiect. Poate se întâmplă mai des, dar eu nu ajung decât arareori să ascult România în Direct, iar din aceste cazuri situaţiile care ne interesează apar poate o dată pe an. Oricum, sincere mulţumiri d-lui Moise Guran pentru această emisiune. Am lucrat câteva ore bune să o transcriu, pentru a asigura ideile şi valorile cuprinse în aceasta, dar nu-mi pare rău. CTG

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *