Dacă v-aţi întrebat unde am dispărut în ultimele săptămâni, vă informez că am fost ocupat cu pusul faianţei în noua noastră baie. Muncitorii m-au refuzat la modelul imaginat de mine, aşa că a trebuit să învăţ să o lipesc singur pe perete. Îmi explicau că nu se pot pune amestecate plăci de faianţă de mărimi diferite. Eu le explicam că se poate dacă folosesc plăci de mărimi multipli de 5 cm. Desigur că vorbeam unul pe lângă celălalt: ei nu mă prea înţelegeau pe mine cu matematica mea iar eu nu-i înţelegeam decât aproximativ pe ei când vorbeau de erori ce se acumulează sau de grosimi diferite ale diferitelor plăci. În plus, aveam şi plăci reliefate şi mai doream să integrez în minunata mea operă şi anumite plăci puţine la număr sau chiar unice, reprezentând diferite mici amintiri. Iată ce a ieşit:
Pe lângă modelul ieşit din comun, mi-am propus să introduc şi mai multă matematică, într-o formă ceva mai “agresivă”. Normal ar fi fost să aleg reprezentarea geometrică a formulei pătratului unei sume (ştiţi desigur reprezentarea cu două pătrate diferite şi două dreptunghiuri identice, formând un mare pătrat). Dar ar fi fost prea banal; s-ar fi pierdut în haosul de plăci diferite. Aşa că am decis să fac într-un colţ figura teoremei lui Pitagora pentru triunghiul egiptean. Pe aceasta se vede clar cum 32 + 42 = 52. Cei care aţi citit amintirile mele din copilărie, vedeţi cum acţionează acestea asupra omului? (palmierul pictat pe peretele de pe vremuri va reveni sub forma unor plante atârnând de deasupra)
Cred cu sinceritate că a ieşit o baie deosebită. Desigur că finalizarea ultimelor elemente şi rostuirea le-au făcut muncitorii (după două săptămâni, după ce s-au obişnuit cu ideea şi le-a trecut uimirea). Datorită grosimilor diferite ale rosturilor, această faianţare a înghiţit cam de 3-4 ori mai mult material decât un model normal. Dar, la ce a ieşit, asta cu rosturile chiar nu mai contează. CTG