În ţara noastră nu se prea pune întrebarea “la ce foloseşte învăţatul matematicii?”. Asta pentru că din start credem că avem răspunsul stabilit: “pentru promovarea examenelor” sau “pentru olimpiade şi alte concursuri şcolare”. Această atitudine duce însă la o concluzie elementară: există anumite persoane care nu au nevoie nici la examene, nici de concursuri de matematică, iar aceştia nu au practic nevoie să ştie matematică, aşa că o eludează. La ce duce o astfel de politică peste ani? Am ales două exemple din multitudinea celor care ne înconjoară, exemple care ar trebui să dea de gândit conducătorilor matematicii româneşti. Politica de predare a matematicii din ultimii 40 de ani a permis unui eşalon masiv de populaţie să crească şi să se educe mai mult sau mai puţin pe lângă matematică, nebeneficiind de efectele formative ale judecăţii matematice de bază, evitând astfel educarea gândirii logice, cu urmările pe care le vedem peste tot în jurul nostru în societate. Nu vorbesc aici de teoria matematică drept un obiectiv în sine, ci despre efectele practicării unei matematici blânde cu toţi elevii, despre efectele acesteia asupra felului cum un individ raţionează apoi în viaţa de zi cu zi. Iată exemplele de care vorbeam, unul de natură aritmetică, iar celălalt de natură geometrică. CTG
