Undeva pe la începutul lunii octombrie mi-a fost atrasă atenţia înspre o declaraţie a D-lui Preşedinte în legătură cu predarea matematicii (mai exact, un coleg mi-a trimis-o după ce îmi citise articolele din vară). Este vorba despre postarea https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/nicusor-dan-propune-alta-modalitate-de-predare-2475765.html a d-nei Cornelia Mazilu din 30.09.2025, cu titlul Nicuşor Dan propune altă modalitate de predare pentru ca elevii să nu mai urască matematica. Am salvat întregul articol de pe adevărul.ro şi îl reiau aici integral:
Acesta susţine că matematica a ajuns să fie respinsă de majoritatea copiilor, nu din cauza dificultăţii materiei, ci a modului în care aceasta este predată.
„Astăzi, 60% dintre copii urăsc matematica pentru că simt că sunt descalificați social prin faptul că nu știu să facă anumite lucruri. Nu despre asta e vorba. Matematica trebuie să ne ajute să ne structurăm mintea, ca să ne fie utilă în viață”, a declarat șeful statului, la finalul conferinței „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun”.
Întrebat cum îl ajută matematica în funcția pe care o ocupă, Nicușor Dan a explicat că disciplina i-a oferit un reflex important. „Reflexul pe care ți-l dă matematica este acela de a pune lucrurile în ordine, iar dacă faci matematică mult timp, această abilitate o dobândești”, a spus el.
Potrivit şefului statului, școala are ca sarcină să facă matematica atractivă pentru copii.
„Matematica trebuie să aibă un rol important, dar predată astfel încât să dezvolte capacitatea de gândire și nu doar rețete”, a subliniat preşedintele.
Cei dintre dvs. care aţi citit articolele mele din vară puteţi înţelege starea mea din momentul citirii acestui articol, caracterizabilă măcar printr-o mare “ridicare de sprâncene”, dacă nu mai mult. Vă las pe dvs. să faceţi eventualele alte comentarii.
Ca urmare am intrat pe înregistrarea sursei acestor rânduri şi am scris “la dictare” întregul pasaj legat de matematică – pe care îl reiau aici – din declarațiile de presă susținute la finalul participării la conferința publică „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun” / “Europe at a Crossroads – Security, Prosperity, and Our Common Future”.
Pasajul următor este răspunsul la întrebarea d-nei Brânduşa Armanca: Cum vă ajută pe Dvs. matematica în funcţia în care sunteţi acum? Sau vă încurcă? (pe înregistrarea completă, orientativ între minutele 18:30 – 21:30)
Nicuşor Dan: Reflexul pe care matematica ţi-l dă este să pui în ordine – cum s-a întâmplat cu întrebarea de mai devreme – când ai multe lucruri care sunt într-o oarecare dezordine, reflexul tău este să le pui în ordine. Făcând matematică mult timp, cam abilitatea asta o obţi.
Ca o paranteză, unul din avantajele competitive pe care România le are azi este că are încă o şcoală foarte bună pe zona tehnică. Şi asta pentru că acum mulţi ani am avut un domn care era matematician – Spiru Haret – care a orientat învăţământul într-o direcţie, după care în anii ’50-’60 am avut nişte oameni – Moisil şi alţii – care de asemenea au îndreptat învăţământul românesc pe o direcţie tehnică.
Deci, eu consider că în educaţia pe care noi o facem, şi în special la nivel preuniversitar, matematica trebuie să aibă un rol important. Numai că ea trebuie să fie făcută în aşa fel încât să dezvolte capacităţi de gândire şi nu reţete, şi să fie făcută în aşa fel încât să nu piardă pe drum mulţi oameni – cum din păcate o face. Pentru că în momentul ăsta, dacă e să fim foarte foarte direcţi, în momentul de faţă în România matematica este o disciplină pe care 60% dintre copii o urăsc, pentru că simt că sunt cumva descalificaţi social prin faptul că sunt anumite lucruri pe care nu ştiu să le facă. Dar, nu despre asta e vorba. Asta este o ştiinţă, care are farmecul ei, care are gradele ei de accesibilitate pentru toată lumea şi care mai ales trebuie să ne ajute pe toţi să ne structurăm mintea cumva, ca să ne ajute în viaţă.
Da! Şi acum ce facem, după acest interviu? Păi, haideţi să luăm încă o dată frazele cele mai importante şi să le accentuăm puţin.
Matematica trebuie, chiar are datoria să dezvolte capacităţi de gândire şi nu reţete, cum din păcate am ajuns să se întâmple (dacă vă sună prea sec, atunci vă rog să citiţi/recitiţi sau să vă amintiţi cele explicate în articolele despre AFM scrise în vară). Un singur cuvinţel aş completa aici: să dezvolte capacităţi de gândire şi nu doar reţete, pentru că matematica fără pasaje reţetate nu merge. Greşeala pe care o facem noi, ca societate şi noi ca breaslă, este că absolutizăm importanţa reţetării. Întrebarea este clară: cum ar trebui să predăm astfel încât să dezvoltăm şi capacităţile de gândire, nu doar reţetele? Acesta este un subiect foarte interesant pe care mi-ar plăcea să-l reiau cândva, deoarece am făcut în ultima vreme observaţii deosebite în urma celor scrise în vară pe această temă.
Dar să revenim la Dl. Preşedinte, care mai surprinde un aspect esenţial: Matematica trebuie predată şi este imperios să fie făcută în aşa fel încât să nu piardă pe drum mulţi oameni – cum din păcate o face. (dacă vă sună prea sec, atunci vă rog din nou să citiţi/recitiţi sau să vă amintiţi cele explicate în articolele despre AFM scrise în vară pe pentagonia.ro). Apoi:
În momentul de faţă în România matematica este o disciplină pe care 60% dintre copii o urăsc, iar asta este o stare de fapt subliniată şi de către un studiu apărut în septembrie (despre care a vorbit şi dl. Marcel Bartic la Academia Europa FM). Am scris în articolele despre analfabetismul funcţional matematic din vară, despre ideea că această situaţie se datorează unui cumul de factori, unui complex de împrejurări, în care sunt co-făptaşi – în mod nociv – printre alţii atât părinţii şi societatea în general, cât şi mulţi profesori, chiar şi autorităţile învăţământului uneori. Consider că noi, profesorii, ca breaslă, trebuie să căutăm ce putem face NOI înspre remedierea situaţiei, şi nu să tot dăm vina pe alţii, să nu tot aşteptăm să facă alţii ceva pentru asta.
De ce urăsc atât de mulţi copii matematica? Dl. Preşedinte aduce şi o explicaţie: pentru că simt că sunt cumva descalificaţi social prin faptul că sunt anumite lucruri pe care nu ştiu să le facă. Sunt absolut de acord că acesta ar putea fi unul dintre motivele de bază ale acestei stări deplorabile, dar consider că sunt şi multe alte cauze ce au dus la această situaţie. Nu îmi propun aici să le reiau; multe le-am evidenţiat cu alte ocazii, dar sigur nu am epuizat lista acestora. Puteţi dvs. să continuaţi căutările.
Eu vă pot da aici doar un nou exemplu găsit în această toamnă, aşa, doar ca indiciu posibil: ce părere aveţi despre un coleg profesor care la o clasă de a 8-a eterogenă se apucă într-una din primele ore din acest an să le arate scrierea cu litera sigma pentru diferite sume (Suma lui Gauss sau renumitele sume de fracţii gen 1/n(n+1), dându-le desigur ca formule de învăţat pe de rost)? Ştiţi, acelea cu k de la 1 la n, care apar la oamenii normali de obicei doar în zona de mate-info în liceu. Se pare că doi elevi din clasa respectivă de a 8-a chiar şi înţelegeau scrierea respectivă. Dar restul, toţi ceilalţi, oare cum s-au simţit? Pentru restul probabil că a fost doar nouă şi profundă sperietură, în urma căreia cel mult s-au simţit – cum spunea Dl. Preşedinte? – descalificaţi social. Ah, da, iar în final le-a dat desigur şi un exemplu cu litera pi, adică cu produse pentru k de la 1 la n. Minunat! Iar argumentarea în clasă pentru această scriere – la începutul clasei a 8-a deci – a fost şi mai tare: pentru că îmi este lene să scriu “cu puncte puncte”. Dar, să revenim la interviul D-lui Preşedinte.
Matematica are gradele ei de accesibilitate – astfel încât din acestea se pot alege, şi chiar suntem obligaţi să o facem, să selectăm astfel de pasaje – pe care să la parcurgem la ore în mod echitabil pentru toată lumea, adică pentru toate nivelele de elevi din clasele la care predăm. Adică, nu doar pentru elevii de vârf (scuzaţi exprimarea puţin cam agresivă). Pentru accentuarea mesajului reiau fraza: noi profesorii, suntem datori a selecta pasaje într-un mod echitabil pentru toate nivelele elevilor dintr-o clasă, respectiv într-un mod cât mai cuprinzător pentru toţi, nu doar pentru elevii de vârf.
Profesorii de matematică trebuie să fie conştienţi că nu predau matematica doar pentru motive precum testele, programa sau pentru examen (cel mai evocat), ci şi – în plus faţă de cele deja enumerate – pentru formarea gândirii şi a capacităţilor de decizie generale în viaţă, care trebuie să se întâmple într-un mod cât mai obiectiv posibil. Cu alte cuvinte, predarea matematicii mai ales trebuie să ne ajute pe toţi să ne structurăm mintea cumva, ca să ne ajute în viaţă în luarea deciziilor, adică să gândim logic!
Un gând ciudat mai rămâne încă nelămurit: titlul sub care apare prezentarea d-nei Cornelia Mazilu de pe adevărul.ro este că Nicuşor Dan propune altă modalitate de predare pentru ca elevii să nu mai urască matematica. Nu am văzut unde şi care este această altă modalitate de predare. Desigur că în acest moment mă fac că nu înţeleg “în locul cititorului” care poate încă nu pricepe. Unde vorbeşte Dl. Preşedinte de o altă modalitate de predare? Niciunde. Doar face oarecum trimitere la o astfel de altă modalitate de predare, doar o subînţelege, o sugerează. Nicuşor Dan nu este profesor de matematică (nici nu cred că a predat vreodată), dar spune că matematica ar trebui predată astfel încât să … (vezi aspectele enumerate mai sus). Rămâne meritul d-nei Cornelia Mazilu de a fi scos în evidenţă acest aspect prin titlul ales.
Şi totuşi, care ar fi această altă modalitate de predare? Păi – îmi cer scuze că mă bag în discuţie aparent neinvitat – păi despre asta tot vorbesc eu aici pe pentagonia.ro de ani buni, mai ales şi cu accentuare intensă în articolele din această vară. Nu e uşor de înţeles această altă modalitate de predare. Eu mă străduiesc să o înţeleg de ani buni. La început doar mi-am dorit-o, apoi doar am intuit-o în diferite momente (şi am aplicat-o imediat conform intuiţiei). Iar după fiecare astfel de articol în care m-am străduit să explic altora, dar de fapt mi-am lămurit şi mie cum stau lucrurile, am constatat că înţeleg tot mai bine despre ce este vorba (deci în urma articolelor scrise chiar de către mine eu înţeleg tot mai bine).
Pentru moment rămânem însă suspendaţi în această situaţie ciudată, în care Preşedintele zice ceva, iar o ziaristă intuieşte că ar fi vorbit despre o altă modalitate de predare, dar din partea autorităţilor competente nu auzim nimic; nici nu ştim măcar dacă altcineva a sesizat momentul sau nu (sistemul birocratic este extrem de lent în reacţii, având o inerţie uriaşă; bănuiesc că – în cel mai fericit caz – se aşteaptă un eventual ordin “de mai sus” pentru a se porni eventuale demersuri de schimbare). În atare condiţii un singur lucru ştiu sigur, anume că eu lucrez înspre această direcţie de foarte mulţi ani, că îmi prezint paşii făcuţi aici pe pentagonia.ro, iar cine doreşte să vadă rezultatele muncii mele, chiar să mi se alăture la acest drum este desigur binevenit. CTG
P.S. Da, şi mai există totuşi un aspect de comentat, afirmaţia că matematica a ajuns să fie respinsă de majoritatea copiilor, nu din cauza dificultăţii materiei (…). Eu cu această afirmaţie nu sunt de acord în totalitate. Haideţi să clarificăm lucrurile: în matematica şcolară românească de cele mai multe ori “se sare calul” rău de tot din punct de vedere a dificultăţii materiei (aproape oriunde profesorul găseşte un elev mai bun cu care să o poată face). Aşa am fost setaţi să acţionăm; acesta este de obicei visul ce ne-a fost implantat în suflet. Trebuie doar să vă uitaţi la materia din alte ţări şi la vârstele la care este parcursă, şi veţi înţelege ce vreau să spun aici. Iar procesul este într-o continuă evoluţie, cel puţin în oraşele unde există preocupare pentru “cât mai mult”. La această stare continuă de tot mai greu şi tot mai mult, este absolut normal ca apoi să apară reacţii de refuz chiar şi la elemente de matematică uşoară (fără să mai vorbim de mediul rural, unde ştim cum stau lucrurile de obicei).
Dar asta este altă discuţie. Cauza principală a stării actuale de fapt este fuga nebună după “tot mai dificil” ce a fost declanşată la reforma uitată din 1980 a lui Ceauşescu, pe care nimeni nu a contestat-o după 1990. Eu nu susţin că ar trebui să ne aliniem nivelului practicat în alte ţări, ci doar că se poate practica matematica noastră dragă, însă doar cu ţinerea sub control a acestui impuls spre tot mai greu şi stabilirea unor limite umane ale nivelului de dificultate. Iar aceste limite ar trebui setate conform nivelului şi posibilităţilor generale, ale elevilor din blocul central în Clopotul lui Gauss, nu al nivelului elevilor de excelenţă.
Asta nu exclude însă să se revizuiască şi modul cum se predă, care este unul profund dăunător. Profesorii trebuie să înceapă să predea şi pentru a forma în elevi capacităţi de gândire spontană şi de analiză a situaţiei concrete, capacităţi necesare în general în viaţă. Pe scurt, profesorii de matematică trebuie să lucreze din nou înspre pregătirea viitorilor cetăţeni pentru viaţă, nu doar pentru examen. Pentru moment, singura pregătire “pentru viaţă” este că îi ţin într-o continuă stare concurenţială, dar câţi ajung să fie victime ale acestui sistem, despre asta nu prea se vorbeşte (cel puţin nu în cercurile profesorilor de matematică).
P.P.S. Observând caracterul de-a dreptul furtunos al acestui început de an şcolar, cu multe ore, dar şi multe multe alte probleme personale, care încă nu s-au încheiat, gândesc – în mod logic :))) – că nu este viabil să mai sper la redactarea unor mega-articole cum au fost cele din timpul vacanţei de vară. Ca urmare, eu îmi resetez promisiunile făcute atunci şi mă reorientez înspre o serie de articole ceva mai punctuale înspre completarea “marelui tablou” despre AFM (analfabetismul funcţional matematic). Este evident că prezenta postare a fost primul articol din această nouă serie, denumită laconic AFM-Bis, conţinând materiale de completare la primele opt (şi chiar aşa scurt cum am spus, tot a ieşit de trei pagini şi jumătate).