Ca un fel de final la seria cu Impresii din Germania vă prezint o cărticică de copii pentru Crăciun pe baze geometrice evidente. Cărticica se numeşte Emmi şi Jonas – copiii cu steluţă (în original Emmi und Jonas als Sternekinder; se citeşte Ionas, cu I nu cu J; de acolo şi încurcătura din numele preşedintelui: pe familia sa îi cheamă Johannis, pe el când l-a înscris l-a trecut Iohannis, pronunţia fiind identică pentru nevorbitorul de germană). Cărticica este apărută în 2017 sub egida Cornelius-Buchhandlung GmbH în colaborare cu Herrnhuter Sterne GmbH. Textul este semnat de Margit Lessing, iar imaginile şi aranjamentul realizate de Juliane Wedlich. În continuare reiau povestea în rezumat, prezentând înclinat doar pasajele preluate identic.
Povestea este despre o întâmplare a doi fraţi, Emmi – surioara, şi Jonas – fratele, care merg în vizită la bunici, pe vremea târgurilor de Crăciun. Povestea începe cu cei doi aflaţi în tren: sunt îmbrăcaţi bine, cu căciuliţe, fulare şi mănuşi, ţinând fiecare în braţe un rucsăcel. Călătoria nu este lungă, dar pentru că au fost trimişi singuri, teama începe să se arate la Jonas. Sora sa este puţin mai raţională, amintindu-i că la sosire îi aşteaptă bunicul în staţie. Doar că în staţia de sosire a micului târg e mare aglomeraţie şi bunicul nu-i de găsit. Lângă gară nimeresc într-un frumos târg de Crăciun unde zăbovesc uitându-se la toate cele. Acolo găsesc amenajată şi o scenă cu Naşterea Domnului, Maria şi Iosif lângă Pruncul sfânt în iesle; în spate un rege şi alături câteva oiţe.
“Uite!” strigă Jonas în timp ce se apropie. Deasupra tuturor luminează o stea portocalie mare. “Are multe raze!”, se miră el şi începe să le numere: “… 23, 24, 25, …!”
Se tot gândesc dacă să-l mai aştepte pe bunic, dar Emmi îl asigură pe Jonas că cunoaşte drumul, aşa că cei doi o iau spre casa bunicilor. Doar că totul arată acum altfel: s-a întunecat mult mai devreme şi străzile sunt goale. Cei doi merg pe strada principală pe lângă magazine închise. Unele case sunt împodobite cu luminiţe. Aproape de ieşirea din orăşel o iau pe o srăduţă, iar Jonas exclamă: “Uite Emmi! Acolo, la casa din capăt luceşte o steluţă. Acolo trebuie să fie!” Fug către casa cu steluţa atârnată deasupra intrării, deschid portiţa şi bat nerăbdători la uşă. Bunica le deschide şi toţi trei răsuflă uşuraţi.
După ce beau un lapte cald cu cacao, Emmi fuge la cufărul cu haine vechi ale bunicii, în care îi place să cotrobăie. “Am o idee!” strigă ea. “Buni, poţi să-mi coşi un costum din acest material frumos? Un costum de steluţă. Te rog, te rog!” Apoi îi povesteşte bunicii despre serbarea de Crăciun în care cei doi vor fi copiii cu steluţă, doar care nu au costum pentru că nu i-au spus nimic mamei, dorind să-i facă o surpriză. Aşa că bunica se apucă să croiască două costumaşe. Între timp apare şi bunicul, după ce i-a căutat prin toată gara şi prin tot târgul.
Jonas îl roagă pe bunic să-l ajute să lipească câte o steluţă aurie pe două baghete, explicându-i şi bunicului despre jocul de Crăciun în care cei doi vor fi copiii cu steluţă. Bunicul îl ajută, după care le arată ce le-a cumpărat de la târg: două seturi de asamblat Steaua Domnului (în original Herrnhuter Stern, Herr – Domn, Stern – stea; vezi în final o traducere mai clară). Cei doi iau curioşi cutiuţele albastre şi le desfac, analizând multele bucăţele: bucăţi de plastic cu colţuri şi găuri şi multe piese ascuţite galbene. “Vai, bunicule!” se vaietă Jonas, “Da’ e foarte greu. Ne arăţi cum se face?”
“Întâi asamblezi corpul de bază. Apoi pui lipici şi lipeşti o rază. Pui iar lipici şi mai pui o rază. Fiecare stea are nevoie de 25 de raze lipite în jurul corpului de bază”, răspunde bunicul. “Nu-i greu!”
Emmi wrea să ştie ce este acela un corp de bază. “Asta este scurt şi uşor de explicat!”, zice bunicul. “Închipuie-ţi un cub. Dacă ai tăia de la un cub toate colţurile şi toate muchiile, atunci ai obţine un corp cu mult mai multe feţe decât şase, care este structura de bază pentru Steaua Domnului. – Dacă vreţi, ne şi apucăm să lipim o steluţă!”
Cu avânt lipesc cei doi rază după rază (vârf după vârf, ţep după ţep, piramidă după piramidă; alegeţi voi care variantă vă place, pentru că nu găsesc corespondent în română la Sternzacke nach Sternzacke). Şaptesprezece raze patrulatere şi opt raze triunghiulare mai mici. Una după cealaltă, roată împrejur. Vârful fiecărei raze se îndreaptă în altă direcţie. Doar într-o parte rămâne o gaură patrulateră liberă, pentru că acolo vrea bunicu să monteze un mic beculeţ.
“Gata!”, strigă bunicu. “Acum mai lipseşte doar luminiţa!”
Jonas admiră mica steluţă. Jenat se uită apoi la mica stea plată de pe bagheta sa, dezlipimd-o hotărât: “Vreau o steluţă rotundă pe bagheta mea!”
Între timp bunica a terminat de cusut cele două cămăşuţe pentru copiii cu steluţă, iar cei doi le probează plini de bucurie. Până la cină sunt apoi montate şi steluţele cu beculeţi şi cu baterie pe cele două baghete. În timpul mesei stabilesc că şi bunicii trebuie să primească o invitaţie la serbare. La culcare, cei doi primesc şi o poveste spusă de bunica, în timp ce bunicul se aşează comod în fotoliul de alături.
“Vreţi să ascultaţi o anumită poveste?”, întreabă bunica. “Da!”, strigă cei doi. “Povesteşte-ne cine a inventat această steluţă frumoasă!”, în timp ce mişcă cu grijă în semiîntuneric baghetele cu steluţe minunat luminate.
“Eu cunosc această Steaua Domnului încă din copilărie”, începe Bunica. “Străbunicul vostru păstra vârfurile acelei steluţe şi clemele de prindere într-o cutie de carton lunguiaţă. În prima zi de Advent (Postul Crăciunului) ne aşezam cu toată familia la masă, la fel ca şi azi, şi asamblam steaua. Îi dădeam tatălui la mână vârfurile potrivite şi ţineam apoi de scară până tata fixa steaua de tavan.”
“Bunică, dar cineva trebuie că a inventat această stea?”, întreabă curios Jonas. “Întrebaţi-l pe bunicul vostru!” Emmi şi Jonas se uită curioşi înspre Bunicu, dar acesta are ochii închişi şi scoate doar un sunet fin de sforăit. Jonas îl îmbrânceşte scurt pe Bunicu: “Ăă, N-am dormit! Am găsit căsuţa unde se vând steluţele!” “Ba ai dormit!” îi răspunde Jonas. “Bunica zice că tu şti cine a inventat steluţa asta.”
“Oh, da, da. Dar asta este o poveste lungă. A fost aşa. Timp de câţiva ani am fost elev în internatul Unităţii-Frăţiei. Toţi băieţii de acolo ştiau să construiască această stea unică. Se zicea că, în urmă cu un secol un profesor de matematică a avut o idee genială, pentru a le face elevilor din internat cursul de geometrie mai accesibil (mai plăcut, în original mai gustos). Pentru că era tocmai vremea dinaintea Crăciunului, i-a încurajat să gândească şi să construiască diferite corpuri stelare. Din timpul şcolii mai am undeva în pod notiţe despre această stea, într-un geamentan vechi de piele.”
A doua zi dimineaţa, totul era acoperit de nea proaspătă. După micul dejun, cei doi îl ajută pe Bunic la curăţatul zăpezii de pe trotuar. Apoi fac un om de zăpadă şi trag o mică bulgăreală. Între timp sosesc şi părinţii. După servitul cafelei pleacă toţi la o plimbare până la târgul de Crăciun. Peste tot se aud colinde şi se simt mirosuri de Crăciun.
Bunicul le arată standul manufacturii ce vinde Steaua Domnului. “Aşa de multe stele!” se miră Emmi. “Şi aşa de frumoase!” se miră şi Jonas. “Bunicule, de aici ai cumpărat steluţele noastre?” Bunicul dă din cap afirmativ în timp ce-i zâmbeşte vânzătoarei. Apoi merg mai departe şi Jonas vrea să le arate tuturor marea Stea a Domnului ce este agăţată deasupra ieslei cu Naşterea Domnului.
Odată ajunşi cu părinţii acasă, cei doi le dezvăliue şi acestora surpriza cu serbarea de Crăciun, cu costumaşele şi cu baghetele cu Steaua Domnului. Desigur că la serbare au fost prezenţi şi Bunicii. Această cărticică mai are şi o continuare: Emmi şi Jonas şi Povestea de Crăciun (în original Emmi und Jonas und die Weihnachtsgeschichte).
Evident că am fost curios şi am pornit la căutat HERRNHUTER pe net, găsind imediat site-ul firmei. La adresa https://www.herrnhuter-sterne.de/de/ găsiţi istoricul acestor stele, ce se fabrică în oraşul saxon Herrnhut (traductibil Adăpostul Domnului, de unde am tradus Steaua Domnului pentru Steaua din Adăpostului Domnului).
Cât despre “corpul de bază” al steluţei, acesta este un Rombicuboctaedron, de găsit pe Wikipedia la adresa https://en.wikipedia.org/wiki/Rhombicuboctahedron, unde găsiţi şi o transformare frumoasă a acestuia în cub sau în octaedru. CTG