La ȋnceputul lui februarie 2020 scriam următorul scurt comentariu: Pentru cei care s-au pregătit să anunţe sfârşitul lumii, doar pentru că data prezintă o simetrie foarte uimitoare, vestea este destul de proastă: nici în 02.02.2020 nu a venit sfârşitul lumii.
Din păcate m-am ȋnșelat amarnic: la o lună distanță școlile se ȋnchideau intempestiv, ȋnchidere ce aducea cu ea sfârșitul lumii, cel puțin al lumii așa cum o știam. Iar o revenire realistă și ȋn siguranță la viața noastră dinainte nu se ȋntrevede nici ȋn viitorul apropiat, nici ȋn cel mediu.
Toți aveam despre sfârșitul lumii o imagine apocaliptică (un asteroid, un dezastru ecologic la nivel planetar, ceva ȋntre filmele Mad Max cu Mel Gibson și Waterworld cu Kevin Costner). Dar, de la izbucnirea pandemiei generată de criza corona-virusului mă tot ȋntreb dacă nu cumva așa arată sfârșitul lumii, cel puțin al lumii așa cum eram noi obișnuiți cu aceasta. Și, ȋncet dar sigur, a ȋnceput să-mi sune tot mai des ȋn minte refrenul melodiei It’s The End Of The World As We Know It (And I Feel Fine) din 1991 al formației R.E.M.
Gândurile acestea nu se referă doar la lumea noastră ȋn general, ci și la lumea matematicii școlare ȋn particular, așa cum o știm și cum eram obișnuiți cu ea (cu bune și cu rele). Cum va arăta aceasta ȋn noul “an școlar”, nimeni nu știe sigur. Om trăi și om vedea!, sau, cum spunea bunica: a fi cumva! Bine măcar că s-a pornit dezbaterea și agitația.
Până una alta, eu i-am convocat pe părinții disponibili la o ședință cu părinții clasei a 8-a, la care sunt diriginte, ȋntr-un parc, față-n față, dar distanțați fizic, ca să putem discuta oral, auzindu-ne și văzându-ne fețele, pentru că nimeni nu mai are ȋncrederea de la ȋnceput ȋn mijloacele de comunicare electronică (mail-uri, chat-uri și alte zoom-uri).
Apropos, la o discuție recentă ȋn familie, fiică-mea ne-a spus să n-o mai bâzâim să se scoale devreme că ȋntr-o lună ȋncepe școala, spunându-ne ceva de genul: mi-a dat Dumnezeu șase luni de vacanță, lăsați-mă să să mă trezesc când vreau. Am râs bine și ne-am adus aminte de Jules Verne; cum se numea romanul acela? Doi ani de vacanță! Ce spuneți de așa o previziune până se rezolvă problema cu pandemia, ȋncât să ne putem relua viețile ȋn mod cât de cât normal? Shiny Happy Pupil
P.S. Și dacă tot am amintit din nou de fiică-mea, ultima ei neliniște este legată de faptul că a aflat că măștile de unică folosință nu sunt nici reciclabile, nici biodegradabile. Vă dați seama ȋnspre ce dezastru ecologic ne ȋndreptăm?