π – da’ unde este π?

Legat de subiectul lui pi – erupt cu aşa o magnitudine în noiembrie – ţin să vă povestesc o scurtă întâmplare din urmă cu câţiva ani. Un vecin de cca. 80 de ani – să-i spunem Unchiu’ Marinică – a venit într-o zi la noi la masa de sub nuc, cu un teanc de foi într-un dosar, întrebându-ne dacă se poate sfătui cu noi legat de o problemă căreia nu-i dădea de capăt. Despre ce era vorba?

Unchiu’ Marinică angajase nişte zugravi să-i tencuiască (gletuiască, zugrăvească etc.) intrarea la casă unde avea printre altele şi o coloană circulară  de beton (cam de 25 cm diametru) care susţinea colţul unui balcon. Trebuie să precizez că Unchiu’ Marinică este foarte scrupulos şi în nici un caz nu s-ar lăsa fraierit de nişte muncitori. Îi întrebase clar cu cât lucrau metrul pătrat şi verificase şi el calculele. Nu-i problemă, îi ieşeau calculele, dar ceva tot nu-i plăcea, un gând ciudat nu-i dădea pace.

Aşa că a trebuit să-l ascultăm pe Marinică explicându-ne în detaliu toate calculele şi gândurile sale: totul părea corect. Mai întâi ne-a întrebat dacă formulele ştiute de el pentru lungimea şi pentru aria cercului erau corecte, inclusiv dacă pi este 3,14. Apoi ne-a explicat cum au măsurat muncitorii pas cu pas, iar el ulterior a verificat la cm fiecare dimensiune. De pildă, la coloana cilindrică cu pricina fusese măsurată înălţimea şi circumferinţa, iar apoi înmulţite pentru a afla suprafaţa ce urma a fi zugrăvită (aici şi el, dar şi muncitorii se înşelau, pentru că cu fiecare strat nou suprafaţa creştea, puţin, dar creştea). Totul era destul de corect, iar Unchiu’ Marinică era de acord cu rezultatul. Şi atunci, care era problema (nu înţelegeam nici noi)? Aşa că – cu o privire ciudată pe faţă – ne-a mărturisit: Şi pi, unde este pi? Că dânsul ştie din şcoală că la cerc este neapărat cu pi! Unde este pi în calcule? De ce n-a trebuit să înmulţească cu 3,14?

Ne-am distrat de minune atunci, am încercat să-i explicăm cât ne-am priceput de bine de ce nu era nevoie de pi. În zilele următoare am mai povestit la vreo două persoane despre întâmplarea respectivă, apoi încet aceasta s-a pierdut în uitare. Până la momentul cu implicarea lui π în alegerile prezidenţiale, iar povestea a revenit cu claritate în memorie. Unchiu’ Marinică ştia sigur de pi! Bravo! (Şi când mă gândesc că nu are facultate; cred că a fost doar maistru mecanic). Titus, depănând amintiri sub nuc

P.S. În urma alegerilor pentru schimbarea D-nei Dăncilă din 26 noiembrie, noul secretar general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că partidul aşteaptă tineri şi intelectuali. Cu tinerii este clar (e uşor de stabilit dacă sunt destul de tineri, cu CNP-ul). Cum se va proceda însă cu intelectualii? Adică, de unde se stabileşte dacă un doritor este destul de intelectual? Am o propunere: un scurt test cu întrebări de EN şi BAC ar putea aduce anumite clarificări eliminatorii. De pildă, s-ar putea începe cu „aria cercului”. Unchiu’ Marinică nu mai este de mult tânăr (deşi urcă drumul de 2,5 km la deal pe jos şi tot pe jos merge şi înapoi, dacă nu-l ia careva cu maşina), dar oare este destul de ‘telectual? Că pe tanti Viorica a depăşit-o!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.