Săptămana trecută am auzit această expresie (sfârşit de februarie 2024). Eram într-o parcare de supermarket şi mă îndreptam către maşină când am auzit cum o femeie îi spunea celui cu care mergea în urma mea: mai am două milioane cinci sute de mii şi un leu. Primul gând a fost: cât e aia? Apoi am râs şi am tot râs (de unul singur, până am ajuns în maşină), după care am început să repet minunea, ca să nu o uit. De atunci mă tot gândesc, picând oarecum “pe gânduri ca baba-ntre scânduri”: reforma monetară a avut loc în vara lui 2005 şi totuşi există o mare parte a populaţiei care vorbeşte despre preţuri şi bancnote tot cu denumirile vechi.
Sunt câteva aspecte legate de această chestie. Eu personal sunt un om care se străduieşte să facă bine şi corect lucrurile, aşa încât şi trecerea la noile valori (în Ron) le-am făcut destul de conştient la vremea lor. Aş putea să observ în acest sens o lipsă de voinţă din parta multor conaţionali legat de această trecere. Această “lipsă de voinţă” poate fi însă interpretată şi prin prisma faptului că şcoala românească – în lupta ei continuă pentru performanţă în sensul elevilor buni – şcoala românească are o crasă stare de nepreocupare patologică pentru “matematica celor slabi”, a celor mulţi. Ce “învaţă” aceştia? Ei trec prin şcoală pe lângă lecţii, de multe ori fraudând, copiind în toate formele, ajungând de fapt într-o stare de mândrie că au reuşit să fenteze sistemul. Eu simt la toţi aceştia şi o latură profundă de “sfidare a sistemului”. Cei care vorbesc astfel au de cele mai multe ori o atitudine clară împotriva respectării regulilor sistemului, de multe ori o adevărată mândrie în acest sens. Şi în acest sens ei se descurcă “bine-mersi”, deşi de multe ori au de făcut operaţii suplimentare, cu numere mult mai mari. Aşa gândesc eu; dar ei “gândesc altfel”.
Pe de altă parte, ţin minte că încă de atunci, din 2005, am prevăzut o situaţie încâlcită pentru reuşita acestui transfer de valori monetare, iar asta din cauza faptului că la vremea respectivă schimbarea s-a făcut prin “tăierea a patru zero-urui”, fapt ce nu corespundea obişnuinţei de împărţire a sistemului de scriere zecimal cu trei poziţii fixe (SZU – sute-zeci-unităţi), ce se repetă apoi şi la pachetul miilor, apoi la cel al milioanelor etc. Dacă reforma monetară s-ar fi făcut cu tăierea doar a trei zero-uri, utilizatorului obişnuit i-ar fi fost mult mai uşor: ar fi trebuit doar să treacă “milioanele” în “mii”. Da, dar politicienii probabil că nu au fost de acord cu această valoare pentru că ar fi sunat umilitor, leul nostru apărând într-o poziţie înjositoare la comparaţia paritară de pildă cu euro; astfel, acum am fi avut 1euro = 50ron (aproximativ).
Un alt aspect al situaţiei actuale îl reprezintă aspectul emoţional subiectiv. Foarte multă lume pendulează între cele două sisteme după cum are chef, adică după ce doreşte să exprime. Astfel, una şi aceeaşi sumă va fi exprimată în “două milioane cinci sute de mii” dacă vorbitorul doreşte să arate cât de scump este un anumit produs, respectiv “două sute cinci zeci” dacă va dori să susţină cât a fost de ieftin, fapt ce se potriveşte “ca o mănuşă” pe spiritul emoţional dominat de subiectivitate al poporului român.
Desigur că “a ajutat” la această stare şi faptul că s-au păstrat culorile şi design-ul bancnotelor; astfel, mulţi oameni când vorbesc de o anumită sumă, ei nu spun “numere” corespunzătoare ci “cuvinte” corespunzătoare. Mă gândesc că acestora le-a fost greu să schimbe denumirea unei bancnote, mai defel schimbată (la care dispăruseră doar câteva cerculeţe, patru zero-uri).
Mai am aici un gând, mai mult o întrebare, dar o întrebare cu profund caracter retoric: oare ce procentaj al populaţiei foloseşte încă sistemul vechi în paralel cu cel nou, şi cum stă acesta faţă de alte renumite procentaje, de pildă cel de 49% al analfabeţilor funcţionali matematic deduşi de ultimul studiu PISA? Sunt sigur că mulţi îl folosesc pur şi simplu pentru că îl folosesc cei din anturajul său, dar totuşi suntem la aproape 20 de ani de când a avut loc schimbarea. Interesant este că am auzit de sume de bani exprimate în sistemul vechi şi de către persoane care s-au născut după acea reformă.
Ştim că şi în alte părţi mai loc schimbări; şi în alte părţi apare o oarecare reticienţă din partea unora; de pildă în Marea Britanie, unde sistemul vechi nu era pe baze zecimale (deşi am încercat, îmi este tare greu să-l înţeleg şi să-l lămuresc cu totul). Şi alţii au trecut la alte monede, de pildă ţările din zona euro, dar nu au avut o astfel de inerţie mentală ca la noi. Poate chiar faptul că modificarea a fost cu păstrarea multor aspecte (denumirea de Leu, culorile bancnotelor) a împiedicat mult un transfer eficient.
Şi totuşi, gândiţi-vă ce aţi simţit şi ce aţi înţeles când aţi citit titlul acestei postări: două milioane cinci sute de mii şi un leu pentru 251 lei. Eu l-am spus în acele zile multora din anturajul meu. distrându-mă de reacţia lor. Şocant este faptul că exprimarea respectivă combină într-un mod “a la Divertis” sistemul vechi cu cel nou. Adică, persoana respectivă nu a fost nici măcar consecventă în a folosi sistemul vechi până la capăt: sigur nu vorbea de 2.500.001 lei. CTG