A doua zi după ce D-na Viorica Dăncilă a scos perla cu renumitul r2 pentru aria cercului, Dl Moise Guran a prezentat în Pastila BiziDay (20 noi. 2019) un comentariul cu titlul: Ciudatul mod în care Dăncilă le-a fost multora mai utilă decât anii de şcoală …, comentariu la adresa evenimentului, dar şi în general la adresa matematicii şi a politicii educaţionale prin care aceasta este introdusă elevilor. Am prezentat în prima parte a acestei serii întregul text, cât şi o primă analiză la adresa pasajului introductiv despre clasica întrebare retorică a elevilor “La ce ne ajută matematica?”. După pasajul introductiv şi scurtul solo la chitară (de origine Iron Maiden), Moise Guran intră direct în profunzimea metodicii predării matematicii:
MG: Deşi formula ariei cercului are o muzicalitate aparte, aşa – pi-er-pătrat – ceea ce e drept o face uşor de confundat cu perimetrul cercului – doi-pi-er – tot e mult mai uşor de reţinut decât oricare altă formulă matematică, de exemplu baza ori înălţimea supra doi, cum ar fi aria afurisitului de triunghi, de exemplu. Sau poate, nu acestea sunt formulele, şi le-aş putea greşi la rândul meu. Nu le-am mai folosit de mult. Cu adevărat greşit însă, în tot ceea ce v-am spus eu, este expresia “uşor de reţinut”. Sunt lucruri pe care le reţinem mecanic pentru că le folosim tot timpul, aşa cum ar fi, în cazul meu, numărul de telefon al nevestei, sau sunt lucruri pe care mu le-am mai folosit de mult şi firesc le uităm pentru a face loc în memorie altor numere de telefon, pinului de la card, parolei contului de facebook sau doar altor informaţii de zi cu zi.
CTG: Da, aici este atinsă exact acea parte de matematică ce trebuie învăţată pe de rost. Nu poţi de fiecare dată să-ţi demonstrezi “again & again” (din nou şi din nou) fiecare formulă. Cele des folosite trebuie şi merită învăţate pe de rost. Unii elevi se împotrivesc şi calculează de fiecare dată cât face pătratul lui 12, până când oricum încep să-l ştie. Aceştia îţi vor explica că se descurcă şi la extragerea radicalului prin descompunere. Pe ei îi vom lămurii că la rădăcina lui 169 sau a lui 289 nu se vor descurca cu descompunere. Pe cei care nu se lasă, îi “bubuim” cu un radical din 361. În urmă cu mulţi ani la o simulare de clasa a 8-a, toată clasa a fost blocată timp de 10 minute din cauza acestuia. La sfârşitul simulării a venit în clasă diriginta, care era profesoară de engleză: “Ei, cum a fost?” a întrebat ea. Când i-am spus că n-au ştiut radical din 361, s-a îndreptat indignată către ei: “Cum? Naţi ştiut că-i 19?” Toată clasa a rămas blocată (ei neştiind că Diriga lor se pregătise pentru matematică până în martie în a 12-a, la rândul ei de dragul dirigintei, care era profesoară de matematică). Alţii consideră că nu-i nevoie să înveţe pe de rost şi a aplica automat formula (a + b)2, încercând de fiecare dată să înmulţească (2x + 7) cu el însuşi, neştiind că astfel nu vor face faţă la lecţia simetrică de descompunere în factori, şi exemplele pot continua mult şi bine.
Da, mulţi elevi se opun învăţării pe de rost, dar nici politica educaţională a matematicii nu-i ajută. Elevii ar trebui să primească suficiente exerciţii elementare care să-i pună în situaţia reţinerii unei formule sau a unor numere speciale pe baza folosirii dese. După 1997 odată cu apariţia manualelor alternative au dispărut din repertoriul de zi cu zi al orelor de matematică şi al temelor aplicaţiile de bază într-o cantitate suficientă încât elevii să memoreze elementele datorită folosirii acestora de multe ori în situaţii elementare. De-abia după acest moment ar fi voie de trecut la aplicaţii mai avansată. Or, dacă studiaţii orice manual sau auxiliar, la momentele de bază cu greu găseşti 2-3 aplicaţii simple. Este mult mai uşor să-i bombardezi din prima cu aplicaţii superioare, iar în paralel să le ceri să înveţe pe de rost orice. Am întâlnit colegă ce predă la o şcoală de elită şi care le cerea elevilor de liceu de la mate-info să înveţe pe de rost şi rezolvările diferitelor exerciţii (adevărate probleme superîmbârligate, numite “exerciţii” doar pentru că nu au un text consictent).
Ce este deci cel mai rău, este că profesorii ajung să absolutizeze ideea învăţării pe de rost (dar nu numai profesorii, ci şi părinţii sau chiar elevii). Chiar şi acest aspect a ajuns să fie atins de Moise Guran ceva mai încolo:
MG: Râdem de mai bine de o sută de ani de crastravete, dar de fapt nu ştim nici noi de ce râdem, căci nu copilul care învaţă mecanic poezia e problema, ci profesorul, dascălul, cel care crede că aria cercului trebuie memorată ca o poezie uşoară …Eşecul Doamnei Dăncilă de a răspunde corect la întrebarea “care este aria cercului?” nu demonstrează în mod necesar că aceasta nu ştie matematică, căci o formulă – fie ea şi cea mai simplă formulă – poate fi uitată.
Aşadar, secretul constă în găsirea liniei juste de departajare între cele de învăţat pe de rost, pe de o parte, cele de gândit pe de altă parte şi cele mediane, acele exerciţii a căror rezolvare devine automată, dar nu se învaţă pe de rost. Însă, despre cele de gândit vom discuta în a treia parte a comentariilor despre această pastilă Biziday. CTG
P.S. Încerc să ţin o ordine a postărilor cât de cât coerentă, dar cu greu fac faţă frecvenţei cu care apar în ultima vreme în viaţa publică evenimente ce au legătură cu predarea matematicii. Eu sunt un simplu profesor, pe lângă ore (ce trebuie pregătite) am şi teste de redactat şi de corectat; apoi am şi o viaţă extramatematică şi nu mai apuc să scriu tot ce ar fi nevoie. Sper să apuc în vacanţă, adică vreau să spun că sper că în vacanţă se vor mai linişti şi nu vor mai apărea evenimente noi de analizat, astfel încât să le pot epuiza pe cele ce s-au îngrămădit în ultima vreme. Oricum , e clar că dacă n-ar fi existat, pentagonia ar fi trebuit inventată. Glumesc desigur, dar în spatele acestei glume se ascunde o situaţie rar întâlnită. Nu ţin minte să mai fi fost o stare atât de evidentă de agitaţie în jurul matematicii şcolare, ca în această perioadă.